„A avut o viteză în plus la aproape fiecare moment-cheie al meciului”. Cum a fost descrisă în presa internațională victoria lui Barty în fața Simonei Halep, șocul zilei în turneul de la Sydney

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victoria australiencei Ashleigh Barty în fața Simonei Halep, în optimile turneului de la Sydney, a avut ecouri în presa din întreaga lume.

Site-ul WTA notează, în primul rând, faptul că Ashleigh Barty tocmai a reușit „victoria carierei”, după ce a învins, în premieră, liderul la zi al clasamentului mondial. Mai departe, reprezentanții turului analizează, succint, aspectul jocului și raportul de forțe dintre Simona și numărul 15 mondial. „Barty a avut o viteză în plus la aproape fiecare moment-cheie„, notează wtatennis.com, apreciind că „Simona a încercat să capaciteze spiritul de luptătoare care a ajutat-o să termine, pentru al doilea an consecutiv pe prima poziție WTA„. „Românca a fost prima care a reușit break-ul în setul al doilea, având șansa de a se distanța la 5-3, însă Barty a fost de neclintit, nu s-a lăsat descumpănită, folosindu-și abilitățile și îndemânarea marcă-înregistrată pentru a răspunde cu rebreak și a câștiga mai apoi partida, două game-uri mai târziu. Per total, Barty a abordat o partitură mult mai agresivă decât Halep. Dacă în mod normal liderul mondial se bazează pe constanță, vântul a contribuit mult la cele 22 de greșeli neforțate adunate de româncă”, trag concluzia reprezentanții WTA.

„Ashleigh Barty a făcut break pe serviciul Simonei pentru a-și asigura victoria 6-4, 6-4 în fața lui Halep. A fost primul meci pentru Halep din luna octombrie și până în prezent, după o pauză prelungită dictată de o hernie de disc la spate”, notează The Associated Press, care, mai departe, preia atât declarația Simonei (pe care o puteți citi AICI), cât și pe cea a australiencei Ashleigh Barty (detalii AICI).

„Rezultatul dă o lovitură șanselor Simonei în ceea ce privește pregătirea primului turneu de Mare Șlem al anului„, notează Reuters.

Tennis World USA vorbește mai în detaliu despre rezultatul de la Sydney: „deținătoare a trofeului de la Turneul Elitelor, de la Zhuhai, Ashleigh Barty a încheiat sezonul 2018 pe culme și a început noul sezon de manieră cel puțin la fel de impresionantă, depășind-o pe jucătoarea numărul unu a lumii. Halep câștigase precedentele două partide în minimum de seturi, însă nu a fost defel favorită clară la startul acestui meci, din cauza unor probleme avute la spate în ultimul timp. (…) Ea nu și-a găsit niciun moment ritmul, lovind câștigător doar de 9 ori și comițând 22 de greșeli neforțate. O Ashleigh încrezătoare și motivată a dictat ritmul constant și și-a asigurat o victorie în minimum de seturi. Ambele jucătoare au avut procentaj la serviciu de peste 70%, iar Halep a fost cea care și-a apărat mingea a doua un pic mai bine”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×