A câștigat o avere la US Open, dar e obligată să dea banii înapoi! Controversă uriașă la turneul unde Sorana Cîrstea a făcut senzație

A câștigat o avere la US Open, dar e obligată să dea banii înapoi! Controversă uriașă la turneul unde Sorana Cîrstea a făcut senzație
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situație incredibilă la turneul de la US Open 2023! O jucătoare în vârstă de 21 de ani care și-a asigurat un premiu uriaș în valoare de 81.500 de dolari este obligată ră returneze banii.

Fiona Crawley (SUA, 729 WTA), una dintre speranțele tenisului american, a pierdut 81.500 de dolari, premiul care i se cuvenea după ce a trecut de calificări și a ajuns în primul tur la US Open. Asta din cauza unei reguli a NCAA (Campionatul Universitar Nord-American) care le interzice sportivilor aflați la facultate să revendice premii în bani peste un anumit prag.

A câștigat o avere la US Open, dar e obligată să dea banii înapoi! Controversă uriașă la turneul unde Sorana Cîrstea a făcut senzație

Fiona Crawely joacă tenis la colegiu pentru North Carolina Tar Heels, fiind cea mai bună în Divizia I în NCAA. Ea a mers la US Open grație unui wild card și a trecut de cele trei tururi de calificare. Accederea pe tabloul principal o îndreptățea pe Crawley la un premiu de 81.500 de dolari, dar NCAA le interzice sportivilor să pretindă premii mai mari de 10.000 de dolari pe an, potrivit ABC News.

În loc să ia premiul, Crawley a renunțat la câștiguri pentru a-și termina cariera universitară la UNC-Chapel Hill: „Nu aș lua banii pentru a-mi risca eligibilitatea, dar am muncit săptămâna aceasta și mi se pare ireal că există jucători de fotbal și baschet care fac milioane din oferte NIL, iar eu nu pot lua banii pentru care am muncit atât de mult”, s-a plâns Crwley după ce a pierdut în primul tur în fața Anastasiei Pavlyuchenkova (Rusia, 98 WTA), scor 2-6, 4-6.

Ofertele NIL se referă la capacitatea sportivilor din facultate de a-și vinde „numele și imaginea” lor, lucru care era, de asemenea, interzis de NCAA, dar a fost permis după ce regulile au fost schimbate în 2021.

Ce ar fi pățit Fiona Crawley dacă lua banii câștigați la US Open

Dacp ar fi luat banii de la US Open, Fiona ar fi primit interdicție să mai joace tenis la colegiu: Știi, nu aș fi fost eligibilă să joc tenis la colegiu conform regulilor NCAA. Și asta e ceva ce nu aș fi pus niciodată în pericol. Regulile sunt reguli și, așa cum am spus în interviul meu de după meci, simt că am luptat pentru acești bani și, prin urmare, meritam acei bani.

M-am întors în Chapel Hill, în sfârșit, după două săptămâni, două săptămâni extraordinare, săptămâni haotice, și se simte incredibil. Și în sfârșit mă duc la prima zi de curs mâine.

Toți profesorii mei au avut o programare de două ore pentru consiliere academică în această dimineață, acum mă concentrez pe școală. Dar a fost o experiență dură să ajung acolo și să nu pot lua banii. Nu cred că am realizat cu adevărat ce am pierdut până când am stat în biroul contabilului uitându-mă la toți banii”, a mai spus tânăra americană după turneul de la US Open, unde Sorana Cîrstea a câștigat 455.000 de dolari pentru prezența în sferturile de finală.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi exploatată
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi…
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×