Garbine Muguruza, locul trei în clasamentul mondial, a încheiat prin abandon și al doilea turneu disputat în sezonul 2018, la Sydney.
Spaniola a acuzat dureri în timpul meciului inaugural, împotriva olandezei Kiki Bertens, dar a rămas pe teren și, cu un 6-3, 7-6(6) și-a câștigat biletul pentru ‘sferturi’, însă mai apoi a anunțat că nu va mai reveni pe teren, din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă.
„Sunt dezamăgită, dar am vorbit cu medicii de la WTA și am fost sfătuită să mă retrag de la acest turneu. Am simțit durere la aductori de când am început antrenamentele aici. Cu o zi înainte de meci m-am simțit mai bine și mi-am dorit să joc, însă am simțit durere de-a lungul întregului meci. Mi-am dorit să joc și le mulțumesc organizatorilor și spectactorilor pentru sprijin„, a declarat Muguruza, care a primit un wildcard de ultim moment pentru a juca în orașul Jocurilor Olimpice din 2000.
„Este dificil, pentru că atunci când continui să joci, lucrurile se înrăutățesc. Evident, știam că săptămâna viitoare am de jucat un turneu de Mare Șlem, dar trebuia să mă gândesc și la turneul de la Sydney”, a punctat Muguruza.
Muguruza duce o cursă contra cronometru pentru a fi gata de joc la Australian Open. A început anul cu abandon în setul decisiv în primul său meci de la Brisbane (turneu de categorie Premier), din cauza crampelor, apoi a câștigat un meci la Sydney, înainte de a se retrage.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER