O nouă zi plină de antrenamente spartane pentru Simona Halep, iar sportiva le-a arătat urmăritorilor de pe Instagram cine este omul care a făcut-o să urle și să-i tremure picioarele în timpul unei sesiuni inedite de pregătire.
Momentele dure au fost postate pe internet, direct din interiorul unei săli de fitness din Dubai, cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite.
Simona Halep se află la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, unde se antrenează parcă mai intens ca niciodată. În ciuda faptului că este în continuare suspendată, Simona se pregătește la capacitate maximă și împărtășește zi de zi poze și clipuri cu urmăritorii ei de pe rețelele de socializare.
Pentru a face antrenamentele corect și a se pregăti cât mai corespunzător, Halep și-a angajat și un specialist în domeniu. Este vorba despre japonezul Yutaka Nakamura, care este instructor de fitness, dar și specialist în nutriție.
În ultimele zile, Nakamura a apărut frecvent în anturajul Simonei Halep, iar ziua de miercuri, 17 ianuarie 2024, nu a reprezentat o excepție. De data aceasta, Simona a fost pusă în postura de a se antrena exclusiv în sala de forță, iar exercițiile pe care le-a primit din partea japonezului au fost unele inedite. Simona a făcut exerciții de forță, de echilibru, iar ulterior le-a îmbinat în ceea ce s-a dovedit a fi un antrenament cu adevărat extenuant.
Aflată pe o minge de echilibru de proporții mari, Simonei i-a fost înmânată o greutate de câteva kilograme bune. În acele momente, sportiva a început să urle de durere, iar picioarele i-au tremurat și ele serios.
Totuși, sportiva din Constanța a fost recunoscătoare pentru antrenamentele spartane pe care le-a putut efectua, astfel că la finalul sesiunii de pregătire le-a transmis un mesaj celor doi antrenori personali, între care și japonezul Yutaka Nakamura:
„Vă mulțumesc pentru o nouă sesiune excelentă”, a scris Simona Halep, care a adăugat și un emoji cu un biceps încordat.
Apelul Simonei Halep de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) va fi judecat în intervalul 7-9 februarie. Constănțeanca așteaptă cu nerăbdare acea dată și speră că judecătorii de la Lausanne vor face dreptate pentru ea:
„Eu sunt victima unei nedreptăți. Știu că n-am greșit cu nimic și n-am de ce să fiu supărată pe mine.
Văzând lucrurile așa, mai scap de insomnie. Pentru că am avut perioade în care nu puteam să dorm. Aveam atacuri de panică. Eu eram copleșită de emoții și când jucam în turnee. Simțeam un gol în stomac.
Dar de când am primit această suspendare, trăiesc fiecare zi cu durere și anxietate. Deși astăzi lucrurile stau puțin mai bine”, a declarat Simona Halep, într-un interviu pe care l-a acordat, în ultimele zile din 2023, pentru Paris Match.
Simona Halep a primit o suspendare de 4 ani de zile din competițiile de tenis, dar speră ca TAS să îi schimbe pedeapsa cu una mai blândă. Fostul lider WTA și-a ispășit deja mai bine de un an din pedeapsă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER