„A fost mai ușor astăzi”. Prima reacție a Simonei Halep după ce a dus România în Grupa Mondială. „Cu 40 de minute înainte de meci, a venit arbitrul și a anunțat că s-a schimbat jucătoarea. M-am gândit că ar fi trebuit să mă antrenez un pic cu Mihaela Buzărnescu…”

Simona Halep a câștigat punctul decisiv în barajul de accedere în Grupa Mondială, contra Elveției, ducând România în elita celor mai bune 8 națiuni din tenisul feminin pentru 2019.

Astăzi a fost un pic mai ușor, am fost un pic mai relaxată – chiar dacă nu este simplu să știi că joci meciul decisiv.. Publicul a fost extraordinar. Mi-am dat drumul la joc și am reușit să dau totul. Astăzi am avut mai multă încredere în returul meu, iar atunci când am avut nevoie, am jucat mai bine. Cu 40 de minute înainte de meci a venit arbitrul la noi și a anunțat că s-a schimbat jucătoarea… m-am gândit că ar fi trebuit să mă antrenez un pic cu Mihaela Buzărnescu. Au fost două zile grele, din punct de vedere emoțional„, a declarat la finalul partidei liderul mondial.

Simona a confirmat că își dorește trofeul Fed Cup. „Trebuie să visezi mereu, iar eu am visat mereu, de când eram mică. Sper să mergem cât mai departe în Fed Cup, în fazele finale. Avem o echipă puternică, iar dacă jucăm acasă, cu un astfel de public, este greu să pierdem„, a transmis Simona, cea care a adus două dintre cele trei puncte ale victoriei cu 3-0 a României în fața Elveției.

 

 

Publicat: 22 04. 2018, 13:26
Actualizat: 22 04. 2018, 13:27