A fost pe locul 700 în lume, acum a încheiat anul între primii 100!** „E o performanță pentru români” Hănescu, despre retragere și obiectivul pentru 2012
Tenismenul Victor Hănescu a declarat, miercuri, că este mândru că a fost desemnat din nou cel mai bun jucător de tenis din România și a precizat că locul 90 nu e chiar atât de rău când se gândește că la un moment dat s-a aflat și pe poziția a 700-a în clasamentul mondial.
„Nu pot să spun că a fost cel mai bun an din cariera mea, am avut totuși momente dificile, dar pe final am rămas în prima sută de jucători din lume, ceea ce consider că e o performanță pentru jucătorii din România, pentru orice tenismen care dorește să facă performanță. Asta nu poate decât să îmi dea încredere pentru anul viitor. Accept realitatea, accept clasamentul, iar locul 90 încă este bine. Când mă gândesc că am fost și pe locul 700, iar acum văd locul 90, e foarte bine„, a spus Hănescu.
Victor Hănescu a afirmat că și-a propus ca în 2012 să se bucure cât mai mult de tenis și este convins că astfel și rezultatele vor apărea.
„La anul mi-am propus să mă bucur de tot ceea ce fac, să mă bucur de acest sport, care în anumite momente am crezut că nu-mi aduce satisfacții foarte mari, dar mi-am dat seama că dacă-l fac din plăcere sau cu mai mult drag, o să am rezultate. Văd că încă sunt premiat, așa că nu e cazul să mă retrag, sunt numărul 1 în România la simplu, încă nu mă gândesc la retragere. Înainte era doar Pavel nominalizat, iar acum sper să o mai țin câțiva ani„, a explicat Hănescu.
Jucătorul român a afirmat că va merge trei săptămâni pentru a se pregăti pentru turneele din emisfera sudică ce vor debuta în luna ianuarie.
„Voi merge trei săptămâni în SUA, ca să mă pregătesc în aer liber în condiții asemănătoare cu cele din Australia și pentru turneele care urmează. Îmi doresc să am o pregătire cât mai bună și cu rezultate”, a adăugat Hănescu.
Victor Hănescu este bucuros că tenisul românesc începe să aibă rezultate pe plan internațional.
„Tenisul românesc se va schimba, avem rezultate la feminin, iar asta arată că încep să apară antrenori buni, să se miște lucrurile în tenisul românesc, iar în curând vor apărea și băieții în prim plan”, a menționat Hănescu, care a precizat că la derbiul dintre Steaua și Dinamo va ține cu „roș-albaștrii”.
Tenismenii Victor Hănescu, Horia Tecău și jucătoarele Irina Begu, Raluca Olaru, Monica Niculescu, Simona Halep, Alexandra Cadanțu, Alexandra Dulgheru, Elena Bogdan și Mădălina Gojnea au fost premiați, miercuri, în cadrul unei gale organizate de revista Tenis Partener pentru rezultatele din 2011.
Irina-Camelia Begu a primit premiul pentru cea mai spectaculoasă ascensiune, în timp ce Monica Niculescu a fost premiată pentru cea mai bună clasare la finalul anului. Premii speciale au mai primit Mădălina Gojnea, Elena Bogdan, Ioana-Raluca Olaru, Alexandra Cadanțu și Simona Halep.
La masculin, Horia Tecău a primit premiul pentru performanța anului, ca urmare a calificării la Turneul Campionilor, în proba de dublu, în timp ce Victor Hănescu a fost recompensat pentru cea mai bună clasare a unui jucător român de tenis la finalul anului.