A început audierea Simonei Halep la TAS! Detaliul cu care românca i-a lăsat mască pe toți: „Îmi pare rău!” FOTO
Au început audierile în procesul Simonei Halep de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), iar românca i-a lăsat pe toți cu gura căscată la intrarea în sala de judecată.
Dacă avocații Simonei Halep, dar și fratele ei s-au îmbrăcat la costum, pentru a impune respect, Simona Halep și-a făcut apariția la TAS într-o ținută casual.
Totodată, Simona Halep le-a oferit o scurtă reacție jurnaliștilor prezenți la tribunal, dar nu a făcut comentarii despre proces. Sportiva nu are voie să dea declarații pe durata celor trei zile de audieri.
A început audierea Simonei Halep la TAS! Detaliul cu care românca i-a lăsat mască pe toți
Simona Halep a mers la audierile de la TAS într-o ținută oarecum neașteptată! Dubla campioană de Grand Slam a purtat o pereche de jeanși, pulover și geacă.
În schimb, fratele Simonei a ales o ținută sobră pentru prima zi de audieri. La fel ca și avocații jucătoarei de tenis din Constanța, care au purtat costume negre.
Simona Halep a fost întrebată de reporteri care sunt impresiile ei înaintea procesului, iar fostul lider WTA a răspuns: „Îmi pare rău! Voi vorbi după aceea”, potrivit Euronews.
Simona Halep nu a dorit un arbitru român la procesul de la TAS
Judecarea apelului depus de Simona Halep împotriva suspendării de patru ani a început miercuri la Lausanne și se va întinde pe durata a trei zile. Completul de judecată este format din președintele Annabelle Bennett (Australia), Jeffrey G. Benz (SUA) și Ulrich Haas (Germania).
Regulamentul îi permitea Simonei Halep să aleagă un arbitru român, însă constănțeanca a decis să meargă pe mâna americanului Jeffrey G. Benz, fost patinator care s-a implicat și în cazul Kamilei Valieva, suspendată patru ani pentru dopaj.
Dintre cei 400 de arbitri de la TAS, doi sunt români, Cristian Jura și Daniel Vișoiu, dar niciun dintre ei nu va lua parte la procesul jucătoarei noastre.