A intervievat-o pe Simona Halep și face cunoscută starea în care se află acum românca. „Asta m-a frapat!”
Simona Halep a discutat la Paris cu Tokunbo Salako, într-un interviu pentru Euronews, iar dialogul a fost preluat și în România. După conversația purtată cu fostul număr unu WTA, jurnalistul a făcut dezvăluiri despre starea de spirit a româncei, iar detaliile oferite sunt îngrijorătoare.
În cadrul interviului, Simona Halep a făcut publică afecțiunea de care a suferit sau a vorbit despre relația pe care o are acum cu Patrick Mouratoglou.
A intervievat-o pe Simona Halep și face cunoscută starea în care se află acum românca
Simona Halep e suspendată patru ani din tenis pentru dopaj, iar cazul ei va fi analizat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, dar forul de la Lausanne nu face o prioritate din acest caz.
TAS a decis ca audierea în cazul româncei să aibă loc în perioada 7 – 9 februarie 2024.
Halep e acuzată de două încălcări ale Programului Antidoping din Tenis. Una ar fi prezenţa substanţei roxadustat în proba de urină efectuată la US Open 2022 și a doua ar fi problemele legate de paşaportul său biologic
Dacă suspendarea se păstrează, Simona Halep va reveni oficial pe terenul de tenis în octombrie 2026, când va avea 35 de ani.
„Clar este dezamăgită, dar nu e total scoasă din joc. Ce m-a frapat la Simona Halep săptămâna aceasta când am întâlnit-o a fost că deși se confruntă cu o așa dezamăgire…desigur majoritatea jucătorilor de tenis se confruntă cu dezamăgirii săptămânal, mult mai mulți oameni, mult mai mulți jucători de tenis au parte de înfrângeri mai mult decât victorii, dar acesta a fost într-adevăr, parafrazând-o pe Regina Elisabeta…a fost un an oribil”, a declarat Tokunbo Salako, potrivit Euronews.
„Clar a suportat un șoc enorm și, așa cum spune ea în interviu, și-a dedicat toată viața tenisului. Desigur, testul antidoping este ceva obișnuit pentru jucătorii profesioniști, iar pentru ea să fie găsită vinovată în aceste circumstanțe nu numai că i-a lăsat un gust amar, dar chiar a devastat-o. Este evident că Simona Halep nu acordă prea multe interviuri internaționale, este o persoană care, în mod firesc, este destul de sfioasă, poate puțin un pic timidă când este să vorbească cu mass-media”, a mai anunțat jurnalistul.