Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA) nu are milă de adversare, nici măcar de cele mai slab cotate, administrându-le acestora înfrângeri usturătoare!
După ce sâmbătă a făcut instrucție cu Andreea Prisacariu (România, 324 WTA), scor 6-0, 6-0 în meciul din Billie Jean King Cup, Iga Swiatek a „demolat-o” miercuri și pe Eva Lys (342 WTA), o mare speranță a tenisului german, scor 6-1, 6-1 în optimile de finală la Stuttgart.
Lys a intrat pe tabloul principal după ce a trecut de calificări, apoi a produs o surpriză în runda inaugurală, eliminând-o pe Viktorija Golubic (Elveția, 38 WTA), scor 5-7, 7-5, 7-5. Eva a avut însă soarta româncelor din Billie Jean King Cup și a fost învinsă într-o oră și 4 minute de Iga.
Eva Lys, jucătoare în vârstă de 20 de ani, considerată o mare speranță a tenisului, la fel ca și Andreea Prisacariu, a disputat un meci care a semănat izbitor cu cel pierdut de româncă în fața Igăi Swiatek. Ambele seturi ale meciului Lys – Swiatek au fost fără istoric, iar poloneza a ajuns la 20 de victorii consecutive în circuitul WTA: 6-1, 6-1!
. @iga_swiatek cruises into the next round! The World No.1 defeats Porsche Talent Team member Eva Lys 6-1, 6-1 and is the first player to reach the quarter finals. Well done, Iga! pic.twitter.com/An7Ei2A4SL — Porsche Tennis (@PorscheTennis) April 20, 2022
. @iga_swiatek cruises into the next round! The World No.1 defeats Porsche Talent Team member Eva Lys 6-1, 6-1 and is the first player to reach the quarter finals. Well done, Iga! pic.twitter.com/An7Ei2A4SL
— Porsche Tennis (@PorscheTennis) April 20, 2022
Liderul mondial a debutat direct în turul secund la Stuttgart, datorită statutului de favorită principală, iar în sferturi o poate întâlni pe Emma Răducanu (Marea Britanie, 12 WTA).
Iga Swiatek își continuă seria impresionantă în circuitul WTA, campioana din Polonia jucând impresionant și în Billie Jeank King Cup contra României. După ce a învins-o pe Mihaela Buzărnescu în primul meci, scor 6-1, 6-0, Iga a trecut de Andreea Prisacariu cu 6-0, 6-0.
Dar și jucătoarele mai bine clasate pe care le-a înfruntat Iga Swiatek recent au fost umilite de liderul WTA! Naomi Osaka i-a luat doar patru game-uri acesteia în finala de la Miami, 6-4, 6-0, iar Anett Kontaveit a pierdut cu 6-1, 6-1 în fața polonezei, în finala de la Doha.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER