În mai puțin de două ore de joc, Victor Hănescu și-a egalat cea mai bună performanță la US Open, consemnată în 2008. „UriaÂșul” a câștigat aseară cu 6-2, 6-4, 6-3 partida cu Carlos Berlocq și a urcat în turul II.
Cel mai bun jucător român în ultimii ani a trecut printr-o perioadă mai puțin fastă în ultima vreme. „Momentul Wimbledon”, unde a avut un gest necontrolat față de câțiva spectatori care l-au șicanat permanent, gest regretat ulterior, pare să-și fi pus serios amprenta pe psihicul lui. Practic, „Hane” a mai prins de atunci o singură optime la Toronto, în turneul Masters Series, motiv pentru care a și căzut în ATP până pe locul 54.
Mânat de dorința de a reintra în Top 50, Victor Hănescu a dat semnalul revenirii în prima apariție la US Open. Românul a intrat decis să rezolve rapid problemele cu argentinianul Carlos Berlocq, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate.
Urmează Llodra
Un break rapid făcut la debut i-a dat elanul de care avea nevoie, ulterior tot jocul fiind în favoarea lui. Ceva mai echilibrat a fost doar actul secund, când „Hane” s-a desprins abia pe final, pentru ca setul trei să fie doar o simplă formalitate. Pentru un scor de forfait (6-2, 6-4, 6-3), Hănescu a stat pe teren doar 1 oră și 49 de minute, motiv de încurajare și în perspectiva meciului de Cupa Davis cu Ecuador, în barajul pentru promovarea în Grupa Mondială. Victor și-a egalat și cel mai bun rezultat la US Open, obținut în 2008, iar în turul secund îl va înfrunta pe francezul Michael Llodra, care l-a învins cu 7-6, 6-4, 6-4 pe Tomas Berdych, finalistul de la Wimbledon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER