A renăscut Raluca Olaru

A renăscut Raluca Olaru
  • Publicat:
  • Actualizat:

A doua româncă din ierarhia mondială, Raluca Olaru (foto, 66 WTA) este la un pas de a furniza marea surpriză a turneului din Austria.

În sferturile de finală de la Bad Gastein, ea a trecut de a șasea favorită, slovaca Magdalena Rybarikova cu 6-4, 6-4 și o va întâlni în semifinale pe franțuzoaica Alize Cornet (28 WTA). După ce anul trecut a stat pe tușă 11 luni din cauza unei accidentări la încheietura mâinii stângi, revenirea ei este cu atât mai notabilă. „A fost destul de grea această perioadă, pentru că problemele medicale au durat ceva timp, iar încrederea a început și ea să scadă. Am reînceput de jos, însă sper să ating Top 50 până la finalul anului“, a declarat jucătoarea care se pregătește cu Michael Schapers. Olaru este la un pas de a-și egala cea mai bună clasare a carierei, locul 55 în 2007. Pentru accederea în penultimul act, ea va primi 130 puncte WTA și un cec de 10.200 de dolari.

În turneul masculin de la Hamburg, Victor Hănescu s-a oprit în sferturi, fiind învins de Nikolay Davydenko, scor 3-6, 6-4, 3-6. Chiar și așa, „Hăne“ revine între cei mai buni 30 de jucători ai lumii.

55 e locul cel mai bun ocupat de Raluca în WTA (2007). După rezultatul de ieri, ea ajunge în jurul locului 57

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor: ziua în care Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos. Ce nu trebuie să faci în această zi
Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor: ziua în care Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos. Ce nu trebuie să faci în…
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el…
Câte goluri a marcat Florin Andone pentru Atletico Baleares din luna decembrie până acum
Câte goluri a marcat Florin Andone pentru Atletico Baleares din luna decembrie până acum
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a intrat pe fir şi e gata să dea mare lovitură a verii
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a…
Săpunaru nu s-a mai putut ascunde de colegi, care şi-au dat seama prin ce trece: “Este trist”
Săpunaru nu s-a mai putut ascunde de colegi, care şi-au dat seama prin ce trece: “Este trist”
Soția lui Daniel Pancu, imagini apetisante! S-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini apetisante! S-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
TEZAUR de pe vremea dacilor, găsit din greșeală în județul...
TEZAUR de pe vremea dacilor, găsit din greșeală în județul...
Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Ion Ţiriac. Care este numele real al magnatului român
Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Ion Ţiriac. Care este numele real al magnatului român
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Dezvăluire șoc despre Băsescu. Cine l-a pus, de fapt, președinte: Mi-a spus el cu o noapte înainte
Dezvăluire șoc despre Băsescu. Cine l-a pus, de fapt, președinte: Mi-a spus el cu o noapte înainte
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Program Denii Săptămâna Mare 2025. La ce oră încep slujbele în fiecare zi din Săptămâna Patimilor
Program Denii Săptămâna Mare 2025. La ce oră încep slujbele în fiecare zi din Săptămâna Patimilor
×