Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 63 WTA, s-a calificat, marți, în turul doi al turneului de la Doha (Qatar), dotat cu premii în valoare totală de 2.168.400 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Halep a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 3-6, 6-2, 7-6 (7/4), după două ore și 33 de minute, pe Daniela Hantuchova (Slovacia), cap de serie numărul 15 și poziția 20 în ierarhia mondială.
Simona Halep va juca în turul doi cu Iveta Benesova (Cehia), locul 48 WTA, care a trecut, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-1, de compatrioata sa Barbora Zahlavova Strycova, poziția 56 în clasamentul mondial.
Pentru calificarea în turul doi, Simona Halep va primi 70 de puncte WTA și un cec în valoare de 11.300 de dolari.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER