A scris istorie la Roland Garros, dar nu a câștigat încrederea bookmakerilor. Cotă uriașă pentru Halep la Wimbledon. Surpriză și nu prea: cine e prima favorită și jucătoarele puse în fața Simonei

Simona Halep a scris istorie la Roland Garros, iar lumea tenisului feminin se pregătește să facă pasul spre Wimbledon (2-15 iulie), al doilea turneu de Grand Slam al anului. În ciuda victoriei fabuloase din capitala Franței, liderul mondial e cotată cu șanse mici să se impună și pe iarba londoneză, casele de pariuri având foarte mare încredere în Serena Williams și Petra Kvitova, jucătoare care au împreună nu mai puțin de nouă titluri la All England Tennis Club.

Dacă la Roland Garros a fost cotată cu prima șansă pe tabloul principal și în clasamentul cotelor pentru câștigătoare, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel pentru Simona înainte de Wimbledon, turneu pe care-l va ataca, de asemenea, din postura de favorită 1. Aici, însă, încrederea în specialista zgurii a dispărut, specialiștii mizând pe jucătoarele cu un serviciu impresionant, care vor avea o șansă în plus pe cea mai rapidă suprafață din circuit.

Astfel, Simona a primit cota 13, la fel ca Maria Șarapova, și e văzută cu a șasea șansă la câștigarea celui mai prestigios trofeu din tenis. Finalistă la Roland Garros, Sloane Stephens are o cotă de 17, în timp ce marile favorite se numesc Serena Williams și Petra Kvitova.

Accidentată înaintea optimilor de la Roland Garros, Serena a fost nevoită să se retragă din cauza problemelor la mușchii pectorali, dar a declarat că problemele nu sunt grave și că va fi în formă la ora startului competiției, iar anunțul marii campioane americane a influențat și opinia bookmakerilor. Cu șapte titluri cucerite la Londra, Serena e prima favorită, cu o cotă de 6, urmată de Petra Kvitova, câștigătoarea din 2011 și 2014 care a primit o cotă de 6.5. Podiumul e completat de Garbine Muguruza, și ea fostă câștigătoare la Wimbledon, și Karolina Pliskova, posesoarea unui serviciu devastator. Înaintea Simonei, la egalitate cu Pliskova, se mai află și Angelique Kerber, în timp ce Madison Keys, semifinalistă la Paris, are o cotă de 17, la fel ca Sloane Stephens. În Wozniacki nu există încredere, un succes al principalei urmăritoare a Simonei în clasamentul WTA putând aduce de 26 de ori suma investită.

Odată sezonul de zgură terminat, Simona începe pregătirile pentru Wimbledon la turneul de la Eastbourne (Anglia), care se va desfășura între 22 și 30 iunie și la care va porni din postura de favorită principală. Participantă de șapte ori la al doilea turneu de Grand Slam al anului, Simona a ajuns cel mai departe în 2014, când s-a oprit în semifinale, eliminată de Eugenie Bouchard. Mai are două sferturi de finală, unul dintre ele jucat anul trecut și pierdut în fața Johannei Konta (Marea Britanie).
 

Publicat: 10 06. 2018, 10:38
Actualizat: 10 06. 2018, 10:39