A trântit un meci de tenis la opt luni după ce a câștigat Australian Open, dar a scăpat de pedeapsă. Motivul invocat de autorități

  • Niciodată nu este prea devreme pentru a trece de partea întunecată a sportului. O demonstrează un junior australian de perspectivă. Oliver Anderson a căzut în capcana meciurilor trucate la opt luni după ce câștigase titlul la Australian Open, la juniori, dar a fost iertat și tratat cu blândețe, deoarece „a cooperat total cu autoritățile”.

În 2016, jucătorul în vârstă de 18 ani îl învingea în finala de la „Openul Vesel” pe uzbecul Jurabek Karimo. Un an mai târziu, a fost acuzat de trucarea unui meci în primul tur al turneului Traralgon Challenger, din Australia (octombrie 2016). iar magistrații din Victoria au anunțat marți sentința în cazul jucătorului care a recunoscut că a pierdut intenționat primul set, la propunerea unui prieten: doi ani sub probă, timp în care comportamentul său va fi atent supervizat, anunță BBC. 

La 4-4 în primul set al meciului incriminat, Anderson și-a cedat serviciul, a pierdut setul în fața unui jucător clasat cu 900 de poziții mai joc în clasament, dar mai apoi a câștigat partida. Partenerul lui Anderson a încercat să plaseze un pariu în valoare de 10.000 de dolari pe Harrison Lombe, dar casa de pariuri a refuzat pariul, acceptând în final doar un pariu de 2.000 de dolari.

Anderson a scăpat, asfel, doar cu trei luni de suspendare provizorie dictată la începutul lunii februarie, până la decizia finală a Integrity Unit. Jucătoul în vârstă de 19 ani va plăti tribunalului o sumă de 500 de dolari.

 

Publicat: 23 05. 2017, 12:57
Actualizat: 23 05. 2017, 12:58