„A trecut peste testul de colegiu”, dar are în față o nouă partidă dificilă. Halep: „Cepelova m-a impresionat”. Dulgheru ar putea opri-o pe Șarapova din drumul spre un sfert de finală cu Simona

Simona Halep a trăit periculos disputa de luni seară, în compania unei jucătoare fără clasament, Danielle Rose Collins. Numărul doi mondial s-a impus în manșa inaugurală de la US Open, după ce a cedat primul set, scor 6-7(2), 6-1, 6-2, motiv pentru care presa din Vest a tratat pe larg subiectul.  

Prima dispută a zilei de luni a adus-o pe Arthur Ashe pe ocupanta poziției secunde în ierarhia WTA. Simona Halep aștepta un meci fără emoții, având în vedere că adversara sa, Collins, se remarcase doar  prin faptul că a reușit în 2014 să câștige NCAA (National Collegiate Athletic Association). Chiar și așa, sportiva din SUA i-a dat o replică neașteptat de puternică jucătoarei din Constanța, care și-a revenit însă la timp și a evitat să producă surpriza zilei la US Open. Siteul wtatennis.com a analizat pe larg partida româncei de la New York și a concluzionat: „Simona a trecut peste testul de colegiu”, dar va avea nevoie să își îmbunătățească jocul pentru a accede în fazele finale ale competiției.


Halep a pătruns în acest an până în sferturi la Melbourne, a jucat finala la Roland Garros și a fost eliminată în semifinale la Wimbledon

După o primă jumătate de an absolut incredibilă, Halep a avut câteva prestații descurajante, fiind eliminată prematur atât la Cincinnati, cât și la New Haven. Dar adversara din turul întâi de la US Open, Collins, se afla la debutul într-o competiție sub egida WTA, după ce primise din partea organizatorilor un wild card. Totuși, jucătoarea din SUA nu a părut deloc o jucătoare de colegiu, reușind să impresioneze în primul set, adjudecat la tie-break. Halep a revenit, grație experienței, dar în ciuda scorului categoric din seturile doi și trei, diferența nu a fost atât de mare„, notează wtatennis, care mai aduce în discuție un aspect: dacă Simona ar fi fost eliminată luni seară, am fi asistat la o premieră – niciodată în Era Open la US Open, capul de serie numărul unu sau doi nu a fost eliminat în manșa inaugurală.


80% din punctele în care i-a intrat primul serviciu au fost câștigate de Halep (Collins a avut un procentaj de doar 63%). Românca a fost superioară și la capitolul veniri la fileu, semn că munca depusă de antrenorul Wim Fissette dă roade. Simona a fructificat 16 din cele 21 urcări, spre deosebire de adversară, care a punctat decisiv în doar 5 rânduri din apropierea fileului


24 de lovituri direct câștigătoare a avut Halep, în primul tur de la US Open


A fost o provocare pentru mine, pentru că a fost pentru prima oară când evoluez pe arena centrală de la New York. Nu mi-a fost ușor să gestionez situația la început, am simțit că sunt un pic nervoasă, mai ales că publicul era de partea ei. Dar am reușit să intru la timp în meci și consider că am jucat extrem de bine în manșele doi și trei. Collins a evoluat foarte bine, lovește extrem de puternic și are un serviciu care pune mari probleme. Sunt sigură că va avea un viitor frumos în tenis

Simona Halep, conform wtattennis.com


Meci dificil și în turul 2?

În turul secund Halep va da piept cu slovaca Jana Cepelova, care a trecut după un meci extrem de echilibrat, scor 2-6, 7-5, 6-1 de Maria Teresa Torro Flor. „Are un an bun, am văzut-o la Charleston, unde a făcut finală și m-a impresionat. E o jucătoare cu un joc solid, astfel că mă așteaptă un nou meci greu. Sper să fiu pregătită și să mă impun„, a spus jucătoarea din Constanța, întrebată de confruntarea din următoarea rundă.

Altfel, de notat faptul că Maria Șarapova (favorită numărul 5), posibilă adversară a lui Halep în sferturi, a trecut fără mari probleme de compatrioata sa, Maria Kirilenko, scor 6-4, 6-0. În turul următor, rusoaica va da peste o româncă: Alexandra Dulgheru, care a eliminat-o pe cehoaica Kristyna Pliskova, scor 6-3, 6-4.


Alexandra a suferit în ultimii ani mai multe accidentări, dar în prezent este refăcută sută la sută din punct de vedere fizic
2-0 este scorul întâlnirilor directe Șarapova – Dulgheru, dar rusoaica a avut de fiecare dată viață grea cu sportiva născută în București. În 2011, la Miami, românca a fost aproape să producă marea surpriză, cedând după un meci extrem de dramatic: 6-3, 6-7(6), 6-7(5). În a doua întâlnire directă, pe zgura de la Madrid, în 2013, „MaSha” s-a impus mai greu decât o arată scorul: 7-5, 6-2.

Publicat: 26 08. 2014, 17:19
Actualizat: 26 08. 2014, 17:36