A urcat 600 de locuri!** Alexandra Cadanțu, salt impresionant în clasamentul WTA

Alexandra Cadanțu va ridica la șase, de luni, numărul româncelor din Top 100 WTA. Bucureșteanca a pierdut ieri, în optimile turneului din Luxemburg, 3-6, 4-6 cu Lucie Hradecka, dar performanța îi asigură, printre altele, și saltul peste celebra Venus Williams în ierarhia mondială.

Clasată pe locul 104 WTA la începutul acestei săptămâni, Alexandra Cadanțu și-a găsit locul pe tabloul principal din Luxemburg, după trei victorii în calificări. Seria a continuat apoi cu un succes în fața Anastasiei Yakimova (Belarus), poate cel mai important al carierei de până acum. Motivul? Victoria a propulsat-o pe Cadanțu în topul celor mai bune 100 de jucătoare ale lumii, o premieră pentru tânăra de 21 de ani. „Este o performanță foarte mare pentru Alexandra, de la trei ani visează să ajungă în acest punct. Ea a pornit practic de la nimic și a ajuns în prima sută. În urmă cu un an și jumătate era clasată în jurul locului 700 în lume și juca turnee de 10.000 de euro la baza lui Dinu Pescariu. Doar câteva jucătoare din lume au avut un asemenea progres în acest interval de timp”, ne-a declarat antrenorul Alexandrei, Bogdan Popovici.

În stil Azarenka

Ascensiunea româncei are și o explicație. „În ultimii doi ani, de când lucrăm împreună, Alexandra a suferit o transformare majoră, atât ca joc, cât și ca mentalitate. Jocul ei defensiv s-a transformat într-unul agresiv, destul de performant. Apoi, a avut un parcurs constant, lucru care s-a văzut și în rezultate”, susține Bogdan Popovici, care a asemănat-o cu Victoria Azarenka (Belarus), ca și stil de joc. „Este chiar mai agresivă ca și ideologie de joc”, a continuat antrenorul.

Top 50, next level

După ultimele rezultate, Alexandra Cadanțu și-a deschis noi perspective pentru 2012. În primul rând va avea acces pe tablourile principale ale mai multor turnee WTA, inclusiv la cele de Grand Slam. Astfel, la Australian Open, în ianuarie 2012, bucureșteanca va fi în premieră pe tabloul principal și la un astfel de turneu. Iar odată cu pătrunderea în prima sută mondială și pretențiile jucătoarei cresc. „Toate jucătoarele când ajung aici spun că și-ar dori să urce apoi în Top 50. Dacă putem atinge acest obiectiv, va fi foarte bine. Cred că este un obiectiv realist”, a conchis Bogdan Popovici.

„Atuurile Alexandrei sunt viteza de reacție și rezistența. Stă foarte bine din punct de vedere fizic. Mai are de lucrat la forță pe trenul superior”, Alex Rusu, preparatorul fizic al Alexandrei Cadanțu

Publicat: 21 10. 2011, 08:46
Actualizat: 21 10. 2011, 08:48