A văzut-o cineva pe Simona Halep? Românca a fost eliminată în semifinale la Indian Wells după un meci dezastruos, în care a luat doar trei game-uri
- Simona Halep (România, 1 WTA) a suferit sâmbătă dimineață una dintre cele mai dure înfrângeri ale carierei: 3-6, 0-6 cu Naomi Osaka (Japonia, 44 WTA), în semifinale la Indian Wells
- Japoneza care a distrus-o pe Simona se va întâlni cu Daria Kasatkina (Rusia, favorită 20) în finala turneului Premier Mandatory. Rusoaica a trecut de Venus Williams (SUA, favorită 8) cu 4-6, 6-4, 7-5.
Game, set și meci pentru Naomi Osaka scor 6-3, 6-0 în fața liderului WTA Simona Halep, după o oră și 5 minute! Simona cedează fără drept de apel în semifinale, iar dezamăgitor nu este neapărat scorul incredibil, ci mai degrabă atitudinea constănțencei. Foarte nervoasă, iritată și grăbită, Halep a lăsat impresia că nu mai vrea să lupte în special în setul secund. De la 3-3, ea a pierdut nu mai puțin de 9 game-uri consecutive, stârnind indignarea multor fani.
Simona a lovit mingea de parcă se afla pe un teren de tenis în Herăstrău, și nu pe arena centrală de la Indian Wells, a treia ca mărime din lume. Ea nu s-a concentrat absolut deloc, din motive pe care nici măcare antrenorul ei nu le știe. La fel ca în sfertul cu Petra Martic, australianul Cahill s-a confruntat din nou cu o situație tensionată creată de Halep.
Chemat pe teren la scorul de 3-6, 0-3, Darren a fost ignorat de Simona, continuând să vorbească singur. Constănțeanca nu i-a ascultat sfaturile, nu a schimbat nimic în jocul ei, iar rezultatul a fost dezastruos. Având în față o adversară mult mai solidă decât Martic, pe puternica Osaka, Halep nu a mai scăpat și de această fată, fiind pulverizată de niponă.
08:14 Halep – Osaka 3-6, 0-5! Prima jucătoare a clasamentului cedează total inițiativa, fiind distrusă de numărul 44 mondial în setul secund.
08:11 Darren îi cere Simonei să facă ceva diferit, dar românca nu este prea atentă la ceea ce spune australianul. Pe cale de consecință, favorita principală mai pierde un game, iar coșmarul continuă: 3-6, 0-4.
08:05 La fel de nervoasă ca și în primul act, Halep se îndreaptă către dezastru! Osaka atacă serviciul româncei și se face 3-6, 0-3. Simona solicită intervenția lui Darren Cahill, să vedem dacă acesta o va ajuta.
07:55 Primul set merge în dreptul japonezei în vârstă de 20 de ani, care o pedepsește pe Halep după 35 de minute, scor 6-3! Simona pare foarte grăbită, nereușind să se concentreze.
07:50 Halep – Osaka 3-5! Românca nu joacă la nivelul ei obișnuit, greșește și își cedează serviciul pentru a doua oară în set.
07:45 Naomi face pasul spre fileu și o surprinde pe Simona, scorul devenind 3-4!
07:40 Halep – Osaka 3-3! Japoneza preia conducerea după un game solid, dar Simona nu mai greșește nici ea pe propriul serviciu.
07:35 Halep își întră în mână și egalează la 2 după o serie de 8 puncte consecutive!
07:30 Simona Halep forțează și punctează în premieră, grație unui rebreak alb: 1-2!
07:28 Halep – Osaka 0-2! Nipona începe tare, profitând de o dublă greșeală comisă de Simona la minge de break.
07:25 Osaka salvează minge de break și își adjudecă primul game, 1-0, după ce Halep a atacat prea lung cu reverul.
07:20 A început semifinala dintre Halep și Osaka, jucătoarea din Japonia servind prima! La Indian Wells s-a făcut destul de târziu, ora 22:20, iar acest lucru le ajută pe cele două jucătoare, ținând cont că a fost o zi extrem de călduroasă.
07:05 S-a încheiat prima semifinală, iar Daria Kasatkina (favorită 20) a învins-o pe Venus Williams după aproape trei ore de joc, scor 4-6, 6-4, 7-5! Ce parcurs pentru Daria, care le-a mai eliminat pe traseu pe Sloane Stephens, Caroline Wozniacki și Angelique Kerber.
06:00 Bună dimineața! Începem live blogul cu o veste bună pentru fanii Simonei care se trezesc cu greu dimineața. Meciul Halep – Osaka va începe mai târziu, după ora 07:00, deoarece prima semifinală se prelungește. Venus Williams și Daria Kasatkina au intrat în set decisiv, așa cum s-a întâmplat și în precedentele două întâlniri directe, scor 6-4, 4-6.
Halep se desprinde la 1.120 de puncte de Wozniacki dacă se califică în finala de la Indian Wells
Calificarea într-o finală de turneu Premier Mandatory înseamnă enorm pentru orice jucătoare de tenis, însă Halep mai are și alte motivații exterioare în afara performanței pe care o poate atinge. Simona Halep ar putea lua un avans și mai consistent față de Caroline Wozniacki (2 WTA) în clasamentul mondial, în timp ce premiul încasat de eleva lui Darren Cahill ar fi unul pe măsură.
Halep (8.290 de puncte în clasamentul live) ar acumula 8.550 de puncte dacă o învinge pe Osaka, iar asta înseamnă că s-ar distanța la 1.120 de puncte de principala urmăritoare Wozniacki (7.430 de puncte). Simona va rămâne în orice caz pe locul 1 WTA în următoarele săptămâni, dar o calificare în finală i-ar asigura și mai multă liniște. Mergând cu imaginația mai departe, Halep s-ar desprinde la 1.470 de puncte de Wozniacki dacă va cuceri competiția din California.
Suma amețitoare pe care Simona o poate strânge în carieră: ar depăși pragul de 23 de milioane de dolari
Premiile acordate finalistelor de la Indian Wells sunt foarte consistente, Halep luptând pentru un cec în valoare de 654.380 de dolari. Simona și-a asigurat deja 327.965 de dolari, ajungând la 22,89 de milioane de dolari câștigate în carieră. Așadar, constănțeanca va depăși pragul de 23 de milioane de dolari dacă accede în a 30-a finală de simplu în circuit.
Simona ar putea ajunge pentru a doua oară în finala de la Indian Wells, după ce a mai disputat și ultimul act din 2015, câștigat în fața Jelenei Jankovic. Partida dintre Simona Halep și Naomi Osaka, jucătoare pe care românca o conduce cu 3-0 în meciurile directe, va fi transmisă în direct de Digisport 2 și LIVE BLOG pe www.prosport.ro, sâmbătă dimineață, în jurul orei 05:30.
Halep și Osaka s-au mai întâlnit o dată în 2018, iar românca a câștigat în minimum de seturi
Osaka nu a mai disputat nicio finală de turneu Premier Mandatory până în prezent. Halep a întâlnit-o ultima oară pe niponă chiar în acest an, în optimi la Australian Open, iar Simona a câștigat lejer, cu 6-3, 6-2. Românca s-a impus însă cu emoții în primele două jocuri cu Naomi: 4-6, 6-2, 6-3 în turul 3 la Roland Garros 2016, respectiv 6-4, 2-6, 6-3 în turul 2 la Miami 2017.
În cealaltă semifinală, de la ora 04:00, se vor duela Daria Kasatkina (Rusia, favorită 20) și Venus Williams (SUA, favorită 8). Rusoaica a distrus-o în sferturi pe Angelique Kerber (favorită 10), scor 6-0, 6-2, iar Venus a avut și ea parte de un meci simplu, trecând de Carla Suarez Navarro (Spania, favorită 27), cu scorul de 6-3, 6-2.