A zecea semifinală câștigată de Halep. „Am jucat inteligent” Reacția Simonei după victoria cu Radwanska
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Doha, după victoria în fața polonezei Radwanska. Românca este la a zecea semifinală câștigată în carieră (a pierdut doar două semifinale din cele 12 jucate până acum). „Am jucat inteligent”, a declarat Halep după victoria în fața polonezei.
„Am început agresiv și am vrut să lovesc toate mingile. Apoi m-am trezit condusă și așa cum jucam n-aveam cum să câștig. Așa am început să joc mai inteligent, să aștept pentru a închide punctul și a trimite mai mult pe diagonală. Mulțumesc familiei, fanilor și tuturor românilor. Vă mulțumesc și vă aștept mâine”, a declarat Simona Halep imediat după meci.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 7 și locul 10 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului de categorie Premier 5 de la Doha (Qatar), dotat cu premii de 2.440.070 de dolari, după ce a învins-o, scor 7-5, 6-2, pe sportiva poloneză Agnieszka Radwanska, a doua favorită.
Meciul dintre româncă și Radwanska, locul 4 WTA, a durat o oră și 28 de minute.
În finală, Simona Halep o va întâlni pe sportiva germană Angelique Kerber, cap de serie numărul 6 și locul 9 WTA.
Semifinalele Simonei Halep
- 2010 (Fes) 7-5, 6-4 cu Renata Voracova
- 2011 (Fes) 7-5, 6-4 cu Kirsten Flipkens
- 2012 (Fes) 3-6, 4-6 cu Kiki Bertens
- 2012 (Bruxelles) 6-4, 6-3 cu Sofia Arvidsson
- 2013 (Roma) 3-6, 0-6 cu Serena Williams
- 2013 (Nurnberg) 6-3, 0-6, 6-2 cu Lucie Safarova
- 2013 (s’ Hertogenbosch) 6-3, 6-2 cu Carla Suarez Navarro
- 2013 (Budapesta) 6-2, 7-6 cu Alexandra Cadanțu
- 2013 (New Haven) 6-2, 7-5 cu Caroline Wozniacki
- 2013 (Moscova) 6-2, 6-1 cu Anastasia Pavlyuchenkova
- 2013 (Sofia) 2-6, 6-1, 6-3 cu Ana Ivanovic
- 2014 (Doha) 7-5, 6-2 cu Agnieszka Radwanska