Academia de tenis „Victor Hănescu” își deschide porțile. Anunțul făcut de fostul nr.26 ATP și baza în care se vor pregăti cursanții

Redactor:
Andru Nenciu
Academia de tenis
  • Publicat:
  • Actualizat:

Academia „Victor Hănescu” va fi lansată la începutul lunii ianuarie 2017, a declarat fostul număr 26 ATP. „Moș Crăciun vine cu un dar special pentru iubitorii tenisului, e vorba de Academia ce îmi poartă numele (www.academiavictorhanescu.ro).

E singura Academie din țară care oferă absolut toate condițiile, punând la dispoziție atât terenuri de joc, cât și cazare, masă, acces la sală, la recuperare și posibilitate de locuri de învățământ, la baza Pescariu Sports@Spa . Aici îi vom forma pe copii drumul către pentru performanță, dar vom pune accent în mod deosebit să-i formăm pentru viață. Succesul înregistrat în tabere de mental coaching Train Like a Pro ne oferă garanția reușitei Academiei”, a declarat Victor Hănescu.
În cadrul Academiei „Victor Hănescu” vor funcționa 7 terenuri de joc acoperite pe timpul iernii (atât pe zgură, cât și pe hard), iar vara vor fi disponibile 8 terenuri. Cei înscriși vor avea cazarea și masa asigurate în cadrul Academiei, acces la sala de fitness, spa, masaj, la piscină. De asemenea, pe lângă ședințele de mental coaching făcute cu experți din țară și din străinătate, vor fi programe personalizate de nutriție și centru de testări fiziologice. Nici părinții sportivilor nu vor fi neglijați, lor urmînd să le oferim programe speciale de parenting.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
'Scria oricui, slabă, grasă nu conta!' Nepoata celebrului manelist, în stare de şoc: iubitul a tradus-o, iar acum se însoară!
'Scria oricui, slabă, grasă nu conta!' Nepoata celebrului manelist, în stare de şoc: iubitul a tradus-o, iar acum se însoară!
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
"După meciul ăla s-a rupt relaţia noastră". Şumudică şi-a "executat" fotbalistul cu care a făcut performanţă: "L-a deranjat ce am…
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Este ştirea momentului în ROMÂNIA. Verdictul final, în mai puţin de o oră
Este ştirea momentului în ROMÂNIA. Verdictul final, în mai puţin de o oră
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va primi pentru defăimările la care a fost supusă
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va primi pentru defăimările la…
Se schimbă total buletinele. A venit decizia de la UE. Cum își vor dovedi cetățenii identitatea
Se schimbă total buletinele. A venit decizia de la UE. Cum își vor dovedi cetățenii identitatea
Un cunoscut medic din Cluj s-a sinucis. Era condamnat pentru luare de mită
Un cunoscut medic din Cluj s-a sinucis. Era condamnat pentru luare de mită
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210, Tânăr și neliniștit
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210,…
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×