„Acesta e singurul motiv pentru care mă întorc să joc!” Declarația Serenei care o vizează direct pe Simona Halep

Serena Williams (36 de ani) și-a anunțat revenirea pe teren la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros (28 mai – 10 iunie), iar acum a vorbit despre motivul care a făcut-o să se întoarcă în lumea sportului alb: recâștigarea titlului de cea mai bună jucătoare a lumii, deținut în prezent de Simona Halep.

În timpul documentarului „Being Serena”, creat de HBO, cea mai bună jucătoare din istoria modernă a tenisului feminin a dezvăluit o discuție pe care a avut-o cu Richard, tatăl său și omul care le-a pus racheta în mână ei și surorii Venus: „Încă vorbesc cu tata despre tenis., E tot timpul prezent în preajma terenului când joc, pentru că nu există nimeni care să iubească tenisul mai mult decât o face el. Acum câteva zile, eu eram pe teren și tata mi-a spus >. I-am spus că acesta e singurul motiv pentru care joc”, au fost cuvintele Serenei, citată de presa internațională.

Un alt obiectiv major al americancei este ca fiica ei, Olimpia, să-și poată vedea mama jucând la cel mai înalt nivel: „Nu m-am întors în circuit pentru a juca, ci pentru a câștiga. Vreau ca Olimpia să vadă că mama ei e foarte bună la ceea ce face”, a mai transmis Serena, care a jucat ultimul meci oficial în circuit pe 21 martie, în primul tur al turneului de la Indian Wells.

Marea jucătoare americană a luat o pauză de un an și o lună imediat după al 23-lea titlu de Grand Slam al carierei, cucerit la Australian Open 2017, pentru a-i da naștere fiicei sale. Acum pe locul 454 în ierarhia mondială, cu doar 75 de puncte, sora mai mică a familiei Williams a participat la doar două turnee în 2008, Indian Wells și Miami, și a sărit peste competițiile de la Madrid și Roma pentru a se afla într-o formă cât mai bună la ora startului de la Roland Garros.

Publicat: 17 05. 2018, 16:06
Actualizat: 17 05. 2018, 16:07