Substanțele interzise reprezintă explicația pentru forța uriașă a Serenei Williams, dovedită și luni, contra Simonei Halep, în optimile de finală de la Australian Open câștigate de americancă, scor 6-1, 4-6, 6-4, a acuzat fostul fotbalist Ionel Ganea în emisiunea ProSport Live.
Atacantul a făcut legătura între randamentul, forța și rezistența impresionante chiar și la 36 de ani, după o mare întrerupere cauzată de nașterea unui copil, și dezvăluirile de acum doi ani, când documente sustrase de hackeri ruși demonstrau că surorile Williams au fost exceptate de la controale antidoping.
„Simona se putea aștepta să aibă un meci greu. Dar ea încă mai are tracul ăsta în fața Serenei. Nu știu de ce… Serena are o masă musculară mare, dar ați văzut că ea folosește anabolizante. După ce a născut, asta a fost problema la ea: alăptând, n-a mai putut să folosească ce folosea ea. Asta e părerea mea. La restul le este interzis să folosească. Ei îi este permis să folosească, dar fiind gravidă, apoi alăptând, le-a stopat. În perioada asta n-a mai putut să ia”, a opinat Ganea.
Fostul fotbalist spune că în joc sunt interese comerciale atât de mari încât Serena este împinsă cu orice preț spre vârful ierarhiei: „Astea sunt niște tertipuri americănești, ca să se mențină ei sus. Că, dacă iese Serena din cursa asta pentru numărul 1 mondial, nu cred că va mai fi curând un jucător american să intre imediat în top. Ă‚sta e interesul. Cu cât e mai sus, și economia, și interesul e pe ei. Sponsori renumiți, cu nume mare. Sunt foarte bine organizați”.
În 2016, un grup de hackeri ruși – Fancy Bears – a publicat documente secrete sustrase de la Agenția Internațională Antidoping (WADA) care demonstrau că mai mulți sportivi de top, între care și surorile Williams, au beneficiat ani în șir de „excepții”, fiindu-le permis să folosească substanțe interzise.
Scandalul la care a făcut referire Ionel Ganea a fost amplu relatat în presa internațională în 2016. Mai multe amănunte aici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER