Maria Șarapova a câștigat primul titlu WTA după expirarea suspendării dictate de WADA și Federația Internațională de Tenis ca urmare a testului doping pozitiv înregistrat în timpul ediției 2016 a Australian Open-ului. Duminică, la Tianjin, rusoaica a obținut trofeul cu numărul 36 al carierei, după o finală nebună cu bielorusa Aryna Sabalenka, în care „Masha” a smuls victoria în minimum de seturi deși, per total, a câștigat doar cinci puncte mai mult decât tânăra sa adversară.
#36 I will always remember you 🆠pic.twitter.com/GEczLqGRRd — Maria Sharapova (@MariaSharapova) October 15, 2017
#36 I will always remember you 🆠pic.twitter.com/GEczLqGRRd
— Maria Sharapova (@MariaSharapova) October 15, 2017
Tabela a indicat la final scorul de 7-5, 7-6(8), iar victoria rusoaicei trebuie pusă în mare parte pe seama unei rezistențe superioare în fața puștoaicei de 19 ani, aflată la prima finală a carierei. Pentru Maria, serviciul a funcționat pe sărite, fiind obligată să reziste în meci jucând într-o alternanță perfectă – o dată cu a doua minge, o dată cu prima. Per total, Șarapova a început 42 de puncte cu serviciul doi și 41 cu primul, sub tirul unor retururi agresive a pierdut primele șapte puncte pe serviciu în partidă, a cedat în total cinci break-uri și în ambele seturi a fost nevoită să recupereze pe tabelă. În primul set a revenit de la 1-4 pentru a se impune cu 7-5, iar în al doilea a forțat victoria de la 1-5 cu o serie de cinci game-uri consecutive.
.@MariaSharapova claims her 1st title since 2015 at @TianjinOpen! ⬇ï¸HIGHLIGHTS ⬇ï¸https://t.co/Qfy6wCR1PO — WTA (@WTA) October 15, 2017
.@MariaSharapova claims her 1st title since 2015 at @TianjinOpen!
⬇ï¸HIGHLIGHTS ⬇ï¸https://t.co/Qfy6wCR1PO
— WTA (@WTA) October 15, 2017
Cârcotașii au primit apă la moară, o dată în plus
2017 rămâne un an al controverselor în ceea ce o privește: Șarapova regăsește drumul spre trofeu într-un turneu în care a ajuns pe tablou nu prin forțe proprii (prin prisma clasamentului), ci cu o invitație din partea organizatorilor, pentru a evita calificările. ‘Masha’ și-a dovedit superioritatea pe teren, încheind fără set pierdut acest turneu de categorie International.
Dezbaterea privind fair play-ul atitudinii organizatorilor de turnee în ceea ce o privește rămâne: rusoaica are mari șanse ca, dacă va reuși să valorifice de manieră similară și wildcardul de la Moscova, cu cele 470 de puncte disponibile acolo, să revină în interiorul Top 40 înainte de finalul anului. Organizatorii de la Cupa Kremlinului sărbătoresc deja faptul că jucătoarea-etalon a Rusiei, cu cinci titluri de Mare Șlem în palmares, va juca pentru prima dată în această decadă la Moscova.
Turneele de la Roalnd Garros și Wimbledon au considerat că s-ar compromite dacă ar alege să îi dea Mariei Șarapova un wildcard, iar rusoaica nu a jucat acolo.
Un alt aspect de menționat este acela că, de când controversa a luat amploare, după refuzul turneelor de Mare Șlem europene de a o primi, Șarapova a nimerit mereu în gura lupului. La US Open a jucat în primul tur împotriva favoritei numărul doi, locul 2 WTA la acel moment. A câștigat. La Tianjin, unde a cucerit titlul, a purtat un prim duel cu principala favorită. Perdanta acestei ‘reamestecări’ – Irina Begu. La Beijing, deși în fața ei a fost o jucătoare aflată mai jos pe lista capilor de serie (poziția 16), însă Maria s-a întâlnit cu cea care o eliminase la US Open. iar spectatorii au savurat prezența ei.
Revenirea la un nivel la care, practic, nu mai jucase decât de trei ori în precedenții șapte ani
În 2012, 2013 și 2014, Șarapova nu a jucat niciun turneu International. În 2015 a făcut-o o odată, la fel ca în 2011. Ultimul sezon în care „Masha” a jucat mai multe turnee International a fost 2010-le, atunci când statistica reține și precedentul titlu de acest nivel al fostului număr unu mondial – pe zgura de la Strasbourg (victorie în finală în fața Kristinei Barrois, din Germania). De atunci, rusoaica a adunat alte 13 titluri la nivel Premier, Premier 5, Premier Mandatory sau Grand Slam.
Până acum în 2017, și din cauza unei reaccidentări, Maria Șarapova a disputat:
Cupa Kremlinului, care i-a oferit un wildcard pe ultima sută de metri, va fi al doilea turneu International pe care Șarapova îl joacă în 2017. Rusoaica va debuta împotriva Magdelenei Rybarikova (favorită 8, calificată în finala turneului de la Linz).
THE MOMENT! @MariaSharapova wins the 2017 Tianjin Open 7-5, 7-6 in just over 2 hours 🆠#tianjinopen #Sharapova pic.twitter.com/kSQyqrgr3N — Tianjin Open (@TianjinOpen) October 15, 2017
THE MOMENT! @MariaSharapova wins the 2017 Tianjin Open 7-5, 7-6 in just over 2 hours 🆠#tianjinopen #Sharapova pic.twitter.com/kSQyqrgr3N
— Tianjin Open (@TianjinOpen) October 15, 2017
Maria Șarapova nu a încetat niciun moment să fie campioană la marketing
Dacă timp de 29 de luni Maria Șarapova a uitat cum este să fii campioană pe teren, fie pentru că forma nu a ajutat-o, fie pentru că a fost accidentată, fie pentru că era suspendată, la capitolul marketing rusoaica nu a cedat niciodată sceptrul din mână. La începutul lunii octombrie, Maria Șarapova a anunțat că toate încasările obținute din vănzarea bomboanelor sale Sugarpova merg direct către Monica Puig și efortul său caritabil pentru victimele uraganului Maria, care a lovit în plin Puerto Rico.
în loc să scrie un cec de donație, și-a încurajat fanii să cumpere cu și mai mult aplomb produsele sale dulci și apetisante.
Please see this important Facebook message on how to help support Puerto Rico – I â¤ï¸ you 🇵🇷!!https://t.co/rXWWZM2dYL pic.twitter.com/9dQ0fZoZli — Maria Sharapova (@MariaSharapova) October 2, 2017
Please see this important Facebook message on how to help support Puerto Rico – I â¤ï¸ you 🇵🇷!!https://t.co/rXWWZM2dYL pic.twitter.com/9dQ0fZoZli
— Maria Sharapova (@MariaSharapova) October 2, 2017
Șarapova și-a arătat și latura vulnerabilă, prin lansarea cărții sale, în care vorbește despre ‘fetița intimidată de Serena’ și despre întregul ei drum, aflat încă în plin proces de construcție. în acest moment, a reînnodat seria trofeelor și pune, poate, ultimul punct major între etapele revenirii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER