Adevărata finală a turneului de la Dubai se joacă vineri: Halep – Wozniacki este duelul finalistelor din 2014 de la US Open și Roland Garros
O nouă zi, o nouă revanșă la orizont pentru Simona Halep: semifinala îi aduce de partea cealaltă a fileului cel mai greu nume rămas pe tabloul de la Dubai, a cincea jucătoare a lumii și capul de serie numărul trei, Caroline Wozniacki, într-o rejucare a partidei din 2012, din turul secund al aceluiași turneu, câștigată de daneză în minimum de seturi, 6-2, 6-3.
Caroline Wozniacki a rupt seria de trei partide din sferturile ediției 2015 a Openului de la Dubai tranșate în set decisiv și s-a impus în două seturi contrastante în fața veterenei din italia, Flavia Pennetta, favorită 10, într-o oră și 32 de minute: 7-5, 6-0. Italianca nu a contat decât în primul set, câteva limitări fizice, dar și o cădere mentală facilitându-i Carolinei obținerea unui set alb în actul secund, chiar dacă la rândul său are probleme, cu o tuse evidentă. De cealaltă parte, Simona Halep a stat joi pe teren cu 35 de minute mai mult decât viitoarea sa adversară și a avut o evoluție cu suișuri și coborâșuri împotriva Ekaterinei Makarova, pe care a trimis-o acasă după ce a ratat închiderea meciului pe propriul serviciu, dar și mingi de meci la retur, cu un 6-3, 1-6, 7-5 muncit.
Semifinala de vineri, programată în sesiunea a doua, de la ora 17:00, ora României, ca toate partidele de până acum ale Simonei Halep, este una de gală: se întâlnesc două jucătoare din aceeași generație, cu rezultate bune în 2014, dar care nu s-au întâlnit niciodată după explozia finală a Simonei, concretizată cu intrarea în Top 10. Cele două sunt „vecine” în clasamentul WTA în acest moment.
Wozniacki, care în 2014 a jucat finală la US Open – pierdută la Serena Willaims și semifinală la Turneul Campionelor – unde a fost învinsă tot de buna sa prietenă din SUA, se anunță un adversar complicat pentru Simona, care nu a reușit până acum la Dubai o evoluție constantă de la primul până la ultimul punct. Pentru Wozniacki, cel mai greu meci al turneului a venit în primul duel, din turul doi, împotriva australiencei Sam Stosur, daneza ieșind învingătoare la capătul unui maraton de două ore și 41 de minute, scor 4-6, 6-1, 7-5.
- În prima semifinală se vor întâni două jucătoare din afara Top 15: Katerina Pliskova (Cehia) – favorită 11 la Dubai și Garbine Muguruza, de la ora 15:00 (ora României)
- Finala propriu-zisă a turneului de la Dubai este programată sâmbătă
- În paralel cu meciul Simonei Halep, Irina Begu va disputa partida din sferturile turneului de la Rio, împotriva reprezentantei israelului, Julia Glushko.