Adevăratul motiv pentru care Simona Halep a ajuns la spital după blockbuster-ul de la Melbourne cu Caroline Wozniacki. „Am simțit nevoia unui ajutor”

Simona Halep (2 WTA) a vorbit la peste un an distanță despre momentul care a pus pe jar tot tenisul românesc. În ianuarie 2018, după finală pierdută cu daneza Caroline Wozniacki, la Melbourne, scor 6-7, 6-3, 4-6, constănțeaca ajungea pe patul de spital din cauza epuizării. Iar după ce știrea a prins cheag, echipa Simonei a postat pe rețelele de socializare imagini cu jucătoarea aflată în spital.

La momentul respectiv speculațiile au curs, fiind avansate mai multe ipoteze. Halep a vorbit de la rar spre foarte rar, însă a explicat ieri, pentru Tennis Head, cele întâmplat la Antipozi, în urmă cu 15 luni. „Am încercat să dorm, dar corpul meu a început să tremure. Aveam crampe și am simțit nevoia unui ajutor. Am stat la spital 3-4 ore”, a spus Simona Halep, potrivit Tennis Head.

ESPN a anunțat la finele ultimului act de la Australian Open 2018 că Simona a fost internată sâmbătă și externată duminică. Alături de informațiile oferite, sursa citată a publicat și o poză cu Halep pe perfuzii. Efortul de la Australian Open a marcat-o pe sportiva din Constanța. În timpul finalei, Halep a cerut intervenția echipei medicale, iar tensiunea i-a fost măsurată pe teren, într-o cursă cu oboseală de-a lungul celor șapte meciuri. Turneul din Australia a fost unul istovitor pentru fostul număr 1 mondial. Halep s-a accidentat în prima partidă, atunci când și-a sucit glezna și a jucat cu dureri de-a lungul celorlalte meciuri.
 
„Niciodată nu am mai jucat un turneu atât de obositor. Sper să nu mai trec prin așa ceva niciodată. A fost un dezastru. Mama mea s-a speriat și mi-a spus să nu mai fac niciodată așa ceva, pentru că a fost prea mult. A fost un avertisment. După finală, am terminat conferința de presă la 10 seara și am făcut un control antidoping. A trebuit să plec la 2 dimineața pentru că nu am putut urina. Eram deshidratată. Mi-au făcut analize de sânge. La hotel, am început să tremur și m-au dus la spital. Mama mea s-a speriat și mi-a spus că, în locul meu, s-ar opri din tenis și s-ar bucura de viață. A fost foarte greu în următoarele trei luni. Eram extenuată și nu mă puteam recupera 100%. Sunt mândră că am dat totul”, spunea Halep, anult trecut, pentru The Guardian.
 
Organizatorii turneului de pe pământ australian au decis să tragă acoperișul pentru finala Federer – Cilic pentru a-i proteja pe cei doi sportivi de temperaturile extrem de ridicate, la Melbourne fiind 38 de grade Celsius. Măsura a fost luată după ce s-a aflat ce s-a întâmplat cu Simona, ea suferind o dezhidratare din cauza efortului ridicat depus pe o vreme sufocantă.

„A făcut doar o perfuzie de magneziu, timp de 10 minute. Atât! A fost greu, dar trebuie să acceptam și eșecurile. Așa este în sport, trebuie să accepți și când pierzi. A fost dezamagită, dar apoi a fost și ea mai veselă, pentru că a făcut un rezultat incredibil. Nu a fost să fie și cred că durerile căpătate de-a lungul turneului au costat-o titlul. Va trebui să facă o pauză acum, pentru a se recupera. Dar totul depinde de ce spun medicii. Simona este super ok. Le aștept cu drag în țară, pe ea și pe mama ei”, spunea Stere Halep, la o zi după finala de la Australian Open.

 

 
Publicat: 07 04. 2019, 11:20
Actualizat: 07 04. 2019, 16:38