Adrian Cruciat, antrenorul Irinei Begu, explică momentul tensionat de la Madrid: „Nu a fost intenția mea să deranjez. Fiecare antrenor duce încurajările la limită” | PROSPORT LIVE
This browser does not support the video element.
Adrian Cruciat a declarat vineri, pentru ProSport LIVE, că nu a fost intenția lui să o deranjeze pe Simona Halep în timpul meciului cu Irina Begu, din sferturile de finală ale turneului de la Madrid, dar nu se consideră cu nimic vinovat pentru faptul că a încurajat-o constant pe Irina.
Simona Halep, ocupanta locului șapte în clasamentul WTA, a câștigat, joi, scor 6-3, 0-6, 6-1, meciul jucat cu o altă româncă, Irina Begu (34 WTA), în sferturile turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale în valoare de 4.771.360 de euro.
Halep s-a plâns că antrenorii Irinei dau indicații constant în timpul meciului, deși regulamentul WTA interzice această practică. Mai mult, Simona s-a plâns și de modul în care se manifestă Irina. De asemenea, a recunoscut și la finalul partidei faptul că a fost perturbată de acel moment.
„Nu a fost intenția mea să deranjez pe nimeni. Nu mă consider cu nimic vinovat, eu doar am încurajat-o pe Irina. Este adevărat că, atunci când încurajezi pe cineva, mai scapi și câte o indicație, din dorința de a fi alături de jucătoarea pe care o antrenezi, e greu să te abții să nu comentezi. Am auzit ce a zis Simona, că a protestat în legătura cu loja unde se afla echipa noastră, dar nu înteleg. Fiecare are dreptul la o opinie, nu vreau să zic mai mult.
Nu am zis nimic urât legat de Simona, nici vorbă, nu văd cum aș fi putut să o deranjez. Cred că sunt chestii care trebuie să rămână pe teren, nu trebuie să facem tevatură. În plus, este problema arbitrului, care trebuia să zică dacă era ceva neregulamentar. Ar fi trebuit să primesc avertisment pentru > dacă aș fi făcut ceva greșit. Fiecare antrenor duce la limită aceste prevederi privind indicațiile sau încurajările. Inevitabil mai scapi o vorbă!”.
Întrebat dacă acest incident va afecta relația dintre Simona Halep și Irina Begu, inclusiv în vederea meciurilor din FED Cup, Adrian Cruciat a precizat: „Nu cred că se va întâmpla acest lucru. Sunt niște aspecte inerente atunci când ești pe teren, fiecare jucătoare a vrut să câștige, a existat tensiune. În două-trei zile, acest episod va fi uitat”.
Declarațiile date de Irina Begu după meci confirmă starea de tensiune dintre cele două. Sportiva în vârstă de 25 de ani a încercat să fie rezervată, dar a transmis în același timp săgeți înspre Simona: „Eu nu fac ceva în plus dacă joc cu o româncă, dar nu vreau să discut sau să intru într-un scandal, nu e ok pentru noi sau pentru România. Nu vreau să spun mai multe, nu vreau să iasă scandal sau să iasă așa ceva. E ușor la nervi să spui ceva, probabil a fost tensionată și de aceea. Să fie un cadou primit dacă ea a spus că mi-a lăsat setul doi… dacă vrei un set, trebuie să muncești, nu aveam cum să îl câștig dacă nu munceam. Am intrat mai agresivă în teren în setul doi, am luat mingea mai repede și până la 3-0 s-a jucat, apoi mi-a dat cateva puncte. Dar de la a da un set și pâna la a câștiga un set e cale lungă”, a declarat Irina Begu la DigiSport.
Halep a explicat cum a văzut setul secund, unul pierdut la zero: „Au fost două seturi și un game în setul doi. Așa am simțit eu și așa conștientizez eu ceea ce s-a întâmplat. După primul game din setul doi m-am enervat și nu am putut să îmi mai controlez starea. M-am resetat înainte de setul 3 și am zis că trebuie să reîncep să joc tenis. M-am descărcat când am vorbit cu Darren și a fost un moment bun, chiar dacă setul acela s-a terminat foarte repede. Îi mulțumesc că a fost înțelegător”.