Adversară accesibilă pentru Simona Halep în optimi la Toronto, după ce a doua favorită a fost eliminată! Surprizele se țin lanț în Canada | VIDEO
Simona Halep (România, 15 WTA) o va întâlni în optimi la Toronto pe Jil Teichmann (Elveția, 21 WTA), cea care a eliminat-o în turul secund pe a doua favorită a competiției, Anett Kontaveit (Estonia, 2 WTA).
Simona Halep se va duela cu o adversară accesibilă în optimile de finală ale turneului WTA 1000 de la Toronto, după ce românca a scăpat de Anett Kontaveit! Estona cap de serie numărul 2 a fost învinsă în două seturi: 4-6, 4-6 cu Jil Teichmann. Dacă trece de elvețiancă, Halep o va întâlni în sferturi pe câștigătoarea meciului Cori Gauff (SUA, 11 WTA) – Aryna Sabalenka (Belarus, 6 WTA).
Halep nu a avut prea mari emoții în meciul cu Shuai Zhang, românca obținând biletul pentru optimi după o oră și 12 minute de joc! Apoi, Simona a primit mai multe vești bune, partea ei de tablou eliberându-se în noaptea de miercuri spre joi.
Adversară accesibilă pentru Simona Halep în optimi la Toronto, după ce a doua favorită a fost eliminată!
Simona Halep va porni cu prima șansă în meciul din optimile turneului de la Toronto! Constănțeanca nu s-a mai întâlni până acum cu Jil Teichmann în circuit, dar Simona Halep are o experiență net superioară! Halep a triumfat la Openul Canadei de două ori, în anii 2016 și 2018 – ambele ediții au avut loc la Montreal.
Jil Teichmann a răpus-o pe a doua favorită de la Toronto, Anett Kontaveit, la capătul unui meci care a durat o oră și 28 de minute! Anett reprezenta o amenințare pentru Simona, în condițiile în care estona a câștigat ultimul duel cu românca, 6-2, 6-3 în finala turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca 2021.
Surprizele se țin lanț în Canada
Partea de tablou a Simonei Halep a devenit mult mai ușoară la Toronto, românca scăpând de alte două adversare periculoase! Elena Rybakina (Kazahstan, 27 WTA), posibila adversară a Simonei din sferturi la Toronto și coșmarul româncei de la Wimbledon, a fost eliminată de Cori Gauff (SUA, 11 WTA) în turul doi, 4-6, 7-6(8), 6-7(3).
Tot în turul secund a cedat și Jelena Ostapenko (Letonia, 16 WTA), potențiala adversară din semifinale a Simonei Halep! Jucătoarea letonă a fost eliminată la Toronto de Alison Riske (SUA, 35 WTA) cu 6-7(2), 6-0, 5-7!