Aryna Sabalenka, jucătoarea de tenis în vârstă de 21 de ani care se va duela cu Simona Halep în sferturile de finală de la WTA Adelaide, a vorbit despre drama prin care trece de o perioadă de timp, iar dezvăluirile acesteia sunt cutremurătoare.
Bielorusa care ocupă locul 12 în clasamentul WTA și-a pierdut parintele în urmă cu puțin timp. Aceasta a dezvăluit că tatăl ei, Serghei, a decedat în extrasezon la 43 de ani, lucru care încă o afectează pe viitoarea adversară a Simonei Halep.
”A fost ceva neașteptat, era tânăr, avea 43 de ani când a murit. Nu aș fi vrut să vorbesc despre acest lucru, dar cred că lumea trebuie să știe. Încerc să lupt pentru că tata și-a dorit să fiu numărul unu, ceea ce fac e pentru el, mă ajută să fiu puternică acum.
În extrasezon a fost greu să mă antrenez, nu am făcut prea mult. Nu voiam să plec, să îmi las familia într-un moment greu, dar știam că trebuie să o fac”, a declarat Aryna Sabalenka, viitoarea adversară a Simonei Halep de la Adelaide.
Aryna Sabalenka s-a calificat în sferturile de finală de la Adelaide după ce a învins-o pe Bernarda Pera, scor 7-6 (4), 6-2. În această fază o va întâlni pe Simona Halep, joi dimineața, de la ora 4:30 (ora României).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER