Agnieszka Radwanska a câștigat turneul de la Sydney

Jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska, cap de serie numărul unu și locul 4 WTA, a câștigat, vineri, turneul de la Sydney, al 12-lea titlu din cariera sa, informează AFP.

Radwanska a învins-o în finală, cu scorul de 6-0, 6-0, pe sportiva slovacă Dominika Cibulkova, numărul 15 WTA.

Agnieszka Radwanska a mai câștigat în acest an un turneu, la Auckland.

Săptămâna viitoare, ea va juca în primul tur la Australian Open, împotriva australiencei Bojana Bobusic.

Mediafax

Publicat: 11 01. 2013, 13:38
Actualizat: 11 01. 2013, 13:39