Al doilea trofeu de Grand Slam și dominația în WTA, o utopie pentru Halep!? După Sorana Cîrstea, încă o jucătoare iese în față și trage semnalul de alarmă: „Nici Serena, nici Simona nu mai pot!”
Donna Vekic (22 de ani) a dat o declarație interesantă vis-a-vis de modul în care au început să se desfășoare lucrurile în circuitul feminin. Croata de pe locul al 25-lea în ierarhia mondială consideră că niciuna dintre jucătoare, nici măcar Serena Williams sau Simona Halep, nu poate domina tenisul anului 2019. Și vine cu un argument asemănător cu cel pus pe masă de Sorana Cîrstea în urmă cu câteva luni.
2019 e anul în care primele 16 turnee au fost câștigate de 16 jucătoare diferite, iar o lecție de „citire” în spatele statisticii dezvoltă un subiect mult mai amplu. Mai e posibilă o dominare absolută a unei jucătoare? Din ce în ce mai multe răspunsuri virează spre „NU”, iar Donna Vekic e una dintre jucătoarele care vorbesc sincer: „Nivelul din acest moment e foarte ridicat și toate fetele joacă extrem de bine. Nimeni nu poate câștiga constant, nici măcar Simona Halep sau Serena Williams nu mai pot ca înainte. La unele turnee e dificil să treci mai departe, apar mai multe accidentări”, a declarat iubita lui Stan Wawrinka, pentru Tennis World. În contextul în care Simona nu a mai câștigat un turneu din august 2018, cu din ce în ce mai multe rivale capabile să se exprime constant aproape de capacitatea maximă, semnalul de alarmă e tras pentru fostul lider mondial!
Sorana merge pe aceeași idee
Adusă spre tenisul românesc, discuția se învârte în jurul șanselor ca Simona Halep să mai ofere un moment istoric precum cel de la Roland Garros 2018, când a câștigat primul și, până acum, singurul trofeu de Grand Slam al carierei. La fel ca Donna Vekic, Sorana Cîrstea consideră că misiunea unui triumf de asemenea anvergură se complică teribil, motivul fiind reprezentat tot de nivelul mult mai ridicat la care se joacă în circuitul feminin: „E greu ca Simona să mai câștige un Grand Slam, pentru că acum sunt foarte multe jucătoare care lovesc mingea foarte puternic: Osaka, Pliskova, Kvitova. Ea are un joc în care așteaptă. Mi-e greu să cred că stilul ei de joc se potrivește pe un Grand Slam pe hard. Pe zgură da, o văd mult mai bine. Dar și acolo vin jucătoarele cu serviciu puternic. Simona este dârză. Iar în tenisul de astăzi asta ar putea să compenseze orice joc”, declara Sorana, într-un interviu acordat jurnalistului Mircea Meșter.
Karolina Pliskova, Julia Goerges, Petra Kvitova, Aryna Sabalenka, Sofia Kenin, Naomi Osaka, Kiki Bertens, Dayana Yastremska, Elise Mertens, Belinda Bencici, Alison Van Uytvanck, Wang Yafan, Bianca Andreescu, Ashleigh Barty, Maison Keys si Garbine Muguruza sunt jucătoarele care au câștigat trofeele din 2019.
O finală la Doha, pierdută cu Elise Mertens, e cel mai bun rezultat al Simonei Halep în primele patru luni ale anului.
Stuttgart (22-28 aprilie, zgură indoor) e primul turneu la care Simona poate rupe seria de nouă luni fără trofeu câștigat.