Alexander Zverev l-a învins pe Roger Federer și a câștigat Rogers Cup
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev, cap de serie numărul 4 și locul 8 ATP, l-a învins, duminică, pe elvețianul Roger Federer, al doilea favorit și numărul 3 mondial, scor 6-3, 6-4, și a cucerit Rogers Cup (Montreal).
La 20 de ani, Alexander Zverev a devenit al treilea jucător care îl învinge în acest sezon pe Roger Federer și a câștigat, astfel, al cincilea său titlu din 2017 și al doilea de Masters 1.000.
Roger Federer, în vârstă de 36 de ani, a pierdut pentru a treia oară în 38 de meciuri, în acest an, iar la turneul de la Cincinnati va avea șansa de a redeveni lider mondial, după ce Andy Murray a anunțat că nu va participa.
Zverev a primit 894.585 de dolari și 1.000 de puncte ATP pentru performanța sa, iar Federer a fost recompensat cu 438.635 de dolari și 600 de puncte pentru participarea în finala de la Montreal.