Alexandra Cadanțu-Ignatik (România, 198 WTA) a câștigat turneul ITF de la Sharm El Sheikh (Egipt), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari, după 0-6, 6-3, 6-3 în finala cu Marina Melnikova (Rusia, 223 WTA).
Alexandra Cadanțu-Igantik a revenit uimitor în finala disputată duminică la Sharm El Sheikh, după ce românca a pierdut primul set cu 6-0! Alexandra și-a ținut la respect adversara în următoarele două manșe, triumfând la capătul a două ore și 18 minute de joc.
Pentru câștigarea turneului din Egipt, al 11-lea de simplu al carierei în circuitul ITF, Alexandra va fi recompensată cu un cec în valoare de 3.935 de dolari și 50 de puncte WTA.
Alexandra Cadanțu-Ignatik nu mai câștigase niciun turneu din noiembrie 2020, atunci când o învingea pe conaționala Andreea Amalia Roșca în meciul pentru trofeu la Heraklion (Grecia), scor 4-6, 6-3, 6-3 în cadrul unui turneu de 15.000 de dolari. După mai bine de un an, Cadanțu-Ignatik triumfă din nou în circuitul ITF, la Sharm El Sheikh! Sportiva din România a întors spectaculos scorul în finala cu Marina Melnikova, după ce rusoaica și-a adjudecat primul act cu 6-0. Ambele sportive au realizat câte 8 break-uri, dar Alexandra a fost, per total, jucătoarea mai bună, scor 0-6, 6-3, 6-3.
A fost a doua finală consecutivă disputată de Alexandra Cadanțu-Ignatik la Sharm El Sheikh, sportiva noastră pierzând-o pe precedenta, duminica trecută: 2-6, 0-3 (abandon) cu Lucrezia Stefaninin (Italia, 180 WTA). Alexandra a revenit mai motivată pe teren, câștigând turneul desfășurat în această săptămână. Totodată, românca a realizat și un salt de 15 locuri în ierarhia mondială, până pe poziția 183 WTA. Cadanțu- Igantik s-a axat pe turneele ITF după ce luna trecută a încercat să intre pe tabloul principal de la Australian Open. Ea a pierdut atunci dramatic în fața Irinei Bara, în turul secund al calificărilor, scor 7-5, 1-6, 4-6.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER