Alexandra Cadanțu-Ignatik, prima victorie după cinci ani pe tabloul principal al unui turneu WTA! Românca s-a calificat în optimi la Hamburg

Alexandra Cadanțu-Ignatik (România, 172 WTA) s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Hamburg (Germania) după o victorie muncită: 6-3, 2-6, 6-2 cu Nao Hibino (Japonia, 259 WTA).

Alexandra Cadanțu-Ignatik nu mai câștigase vreun meci pe tabloul principal al unui turneu de categorie WTA 250 din anul 2017, atunci când o învingea pe aceeași Nao Hibino, scor 2-6, 6-0, 6-3 în primul tur la Istanbul (Turcia).

Pentru un loc în sferturile de finală la Hamburg, turneu dotat cu premii în valoare totală de 203.024 de euro, Cadanțu-Ignatik se va duela cu Maryna Zanevska (Belgia, 72 WTA). Următoare adversară a Alexandrei s-a calificat în optimi tot după un meci de trei seturi: 4-6, 6-4, 6-3 cu Viktoriya Tomova (Bulgaria, 113 WTA).

Alexandra Cadanțu-Igantik, prima victorie după cinci ani pe tabloul principal al unui turneu WTA! Românca s-a calificat în optimi la Hamburg

Alexandra Cadanțu-Ignatik, sportivă în vârstă de 32 de ani, a reușit luni prima victorie după cinci ani în circuitul WTA. Jucătoarea care și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în circuitul ITF a trecut de Nao Hibino după două ore și 14 minute de joc, scor 6-3, 2-6, 6-2. Cadanțu-Ignatik și-a asigurat un premiu de 3.065 de euro și 30 de puncte WTA după calificarea în optimile de finală la Hamburg. Dacă o va învinge și pe Maryna Zanevska, sportiva noastră va fi recompensată cu 5.000 de euro și 60 de puncte WTA.

Alexandra a reușit performanța de a accede în optimi la Hamburg după ce a trecut de calificările competiției. Pe tabloul principal au fost acceptate direct Gabriela Ruse (69 WTA) și Irina Bara (125 WTA), cele două românce care vor intra în concurs marți, întâlnindu-le pe Bernarda Pera (SUA, 81 WTA), respectiv Anett Kontaveit (Estonia, 2 WTA). Gabi Ruse este campioana en-titre a turneului de la Hamburg (7-6, 6-4 în finala cu Andrea Petkovic). Triumful de anul trecut a reprezentat o performanță spectaculoasă pentru Ruse, ținând cont că și-a adjudecat titlul venind din calificări.

Publicat: 18 07. 2022, 17:26
Actualizat: 19 07. 2022, 16:41