Alexandra Dulgheru a coborât o poziție și ocupă locul 29 în clasamentul WTA

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru a coborât o
poziție și ocupă locul 29 (2.005 puncte) în clasamentul WTA dat
publicității luni, ea fiind cel mai bine situată sportivă din
România în această ierarhie.

Sorana Cîrstea a urcat șase poziții și ocupă locul 63, cu 1.028
de puncte. Sportiva Simona Halep se menține pe locul 95 (714
puncte), în vreme ce Edina Gallovits se menține pe locul 99 (688
puncte).

Monica Niculescu a coborât două poziții, ajungând până pe 102
(656 de puncte).

Între primele 200 de jucătoare se mai află trei sportive din
România, Raluca-Ioana Olaru a căzut trei poziții, până pe 158, cu
388 de puncte, iar Liana-Gabriela Ungur a urcat trei poziții, până
pe 192, cu 282 de puncte.

La dublu, în Top 100 figurează trei jucătoare din România:
Monica Niculescu a coborât două poziții și se află pe locul 32,
Edina Gallovits, pe 80, în coborâre două poziții și Sorana Cîrstea,
a coborât 14 poziții, până pe 83.

Primele zece jucătoare din ierarhia de simplu sunt
următoarele:

1. Serena Williams (SUA) 8.355 puncte

2. Jelena Jankovici (Serbia) 5.900

3. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.555

4. Venus Williams (SUA) 5.287

5. Samantha Stosur (Australia) 4.890

6. Elena Dementieva (Rusia) 4.590

7. Kim Clijsters (Belgia) 4.510

8. Francesca Schiavone (Italia) 4.285

9. Vera Zvonareva (Rusia) 3.965

10. Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.870.

Mediafax

Publicat: 02 08. 2010, 12:06
Actualizat: 02 08. 2010, 12:07