Alexandra Dulgheru, din nou la cuțit: s-a operat pentru a treia oară la genunchi. Detaliile + când speră să revină pe teren
Alexandra Dulgheru nu scapă de problemele fizice. A opta româncă în clasamentul WTA s-a operat la finalul săptămânii trecute la genunchiul stâng, aceasta fiind a treia astfel de intervenție chirurgicală efectuată de bucureșteancă de-a lungul anilor.
Dacă în 2016, Dulgheru s-a operat în Spania, acum sportiva în vârstă de 29 de ani a ales o clinică din Bucureșri. Alexandra le-a prezentat fanilor un scurt raport pe rețelele de socializare. „A fost o intervenție mai ușoară decât celelalte. Dar sunt extrem de bucuroasă că am luat această decizie. M-am hotărât în urmă cu o săptămână și jumătate și, deja, mă simt mai bine, am mai multă mobilitate„, a transmis bucureșteanca, mândră că nu are nevoie de cârje și nici nu poartă vreun bandaj vizibil, la două zile de la operație.
Alexandra Dulgheru a luat o pauză pentru recuperare după US Open, a făcut fizioterapie, apoi și-a testat genunchiul la Limoges și în partide inter-cluburi. Ea anticipează că ar putea reveni pe teren cel mai devreme în luna februarie a anului viitor.
Românca ocupă în prezent locul 148 WTA, încheind sezonul cu 28 victorii și 18 înfrângeri.