Alexandra a coborât pe 652 WTA, dar își încearcă norocul într-un turneu extrem de puternic
Alexandra Dulgheru, una dintre valorile tenisului românesc, se întoarce după un an în chircuitul WTA, la turneul de la Charleston, desfășurat pe zgură verde! „Piti” a coborât până pe locul 652 după ce s-a accidentat grav la genunchi, dar s-a înscris în calificările competiției de 700.000 de dolari folosindu-se de clasamentul protejat. Ea are un meci destul de dur în această seară, după ora 20:00, contra cehoaicei Lucie Hradecka. Istoria meciurilor directe este de partea adversarei Alexandrei, care conduce cu 3-1 (Hradecka a câștigat inclusiv ultima întâlnire, scor 3-6, 7-6, 6-3 în calificările de la Luxemburg 2014).
Dulgheru nu s-a refăcut complet: a abandonat în toate turneele ITF din acest an
Dulgheru nu a mai evoluat într-un concurs WTA din luna mai 2015, atunci când pierdea în primul tur la Roland Garros: 1-6, 3-6 cu Yanina Wickmayer. Alexandra a disputat însă mai multe partide de nivel ITF în acest sezon, pentru a-și reintra în ritm. În trei turnee jucate la Hammamet (Tunisia), Dulgheru a bifat o finală, un tur doi și o semifinală, însă toate cele trei înfrângeri au fost suferite prin abandon. În calificările de la Charleston va mai juca și Ana Bogdan (124 WTA), cea care a avut parte de o tragere la sorți mai bună. Bogdan se luptă cu Aleksandra Wozniack (Canada, 314 WTA), într-un meci programat după ora 18:30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER