Alexandra Dulgheru va juca cu Jie Zheng în finala de la Varșovia

Chinezoaica Jie Zheng, locul 26 WTA, s-a impus, vineri, în fața
Gretei Arn din Ungaria, locul 205 WTA, cu scorul de 6-4, 7-5, după
un meci de o oră și 35 de minute, și o va întâlni pe Alexandra
Dulgheru în finala turneului de la Varșovia, dotat cu premii în
valoare de 600.000 de dolari.

Jie Zheng, jucătoarea numărul doi a Chinei în acest
moment, are în palmares trei titluri câștigate, la Hobart în 2005,
Stockholm și Estoril, ambele în 2006.
Ea are 26 de ani,
este dreptace și a câștigat în carieră 3,4 milioane de dolari
premii. Dintre aceștia, 570.000 de dolari i-a obținut în primele
cinci luni ale acestui an, mai mult decât a câștigat Dulgheru în
întrega ei carieră, aproape 430.000 de dolari. În 2010, Zheng a
jucat în semifinalele turneului Australian Open și a atins aceeași
fază, în 2008, la Wimbledon. Cea mai bună clasare a ei a fost
înregistrată în mai 2009, locul 15 WTA.

Zheng a ajuns în sferturile de finală ale turneului de la
Varșovia după ce a trecut de Olga Govorțova (Belarus), scor 6-1,
5-7, 7-5, și de Tathiana Garbin (Italia), scor 6-1, 6-1, iar în
semifinale a beneficiat de abandonul favoritei numărul 1, daneza
Caroline Wozniacki, care s-a retras la scorul de 6-3 în favoarea
chinezoaicei.

Alexandra Dulgheru, locul 32 WTA, cea mai bună clasare
din carieră, este jucătoarea numărul unu a României. În palmaresul
ei figurează titlul câștigat, în 2009, tot la Varșovia, finala din
acest an din capitala Poloniei și o semifinală, în aprilie, la
Barcelona.
Românca va împlini 21 de ani la 30 mai, este
dreptace și nu s-a mai întâlnit până acum cu Jie Zheng.

Dulgheru a trecut în turul întâi de Kateryna Bondarenko
(Ucraina), scor 6-3, 6-1, apoi a învins-o pe elvețianca Timea
Bacsinszky, scor 6-2, 6-4. În sferturi, românca a câștigat în fața
bulgăroaicei Țvetana Pironkova, scor 6-4, 7-5. Singura jucătoare
care i-a luat Alexandrei un set la acest turneu a fost Na Li,
numărul 1 al Chinei și locul 12 WTA, în semifinale, dar a treia
favorită a competiției a pierdut meciul, scor 4-6, 6-3, 4-6.

Finala turneului de la Varșovia va avea loc sâmbătă.

Sursa: Mediafax

Publicat: 21 05. 2010, 16:45
Actualizat: 21 05. 2010, 16:46