Almagro, învingător la Buenos Aires
Tenismanul spaniol Nicolas Almagro, numărul 13 mondial, a
câștigat turneul de la Buenos Aires, al nouălea titlu din carieră,
după ce l-a învins pe argentinianul Juan Ignacio Chela, scor 6-3,
4-6, 6-3, informează AFP.
Almagro, în vârstă de 25 de ani, a câștigat astfel două titluri
consecutive, după ce în urmă cu o săptămână s-a impus la Costa do
Sauipe (Brazilia).
El a menținut dominația spaniolă în această competiție, succedând
în palmars compatrioților săi Tommy Robredo (2009) și Juan Carlos
Ferrero (2010).
Sursa: Mediafax