„Am ratat prea mult!”. Jaqueline Cristian, devastată după înfrângerea în fața japonezei Shibahara 4-6, 6-7

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Ena Shibahara în Billie Jean King Cup, fiind devastată după această înfrângere.

Echipa feminină de tenis a României a condus Japonia cu 1-0 în optimile de finală ale Billie Jean King Cup, dar lucrurile s-au stricat pe parcurs.

Jaqueline Cristian a recunoscut că a greșit prea mult în meciul pierdut în fața japonezei Ena Shibahara

În primul meci de simplu, Ana Bogdan (116 WTA) a trecut de veterana Nao Hibino (152 WTA) cu 6-2, 6-4, după care Cristian (73 WTA) a fost învinsă de Shibahara (135 WTA) cu 4-6, 6-7 (2).

„Evident că sunt dezamăgită de prestația mea de astăzi. Am simțit că nu mă pot bucura cu adevărat de meci. Nu am luptat așa cum sunt obișnuită să o fac. De asemenea, adversara a jucat destul de bine. A servit bine, și-a făcut treaba.

Am ratat prea mult și nu eram în cel mai bun moment. Să spunem că am simțit puțin presiunea și nu m-am descurcat așa cum mi-am dorit.

Dar, așa este tenisul, iar Billie Jean King Cup este întotdeauna despre emoții și este puțin diferit față de un turneu normal. Pe de altă parte, mă bucur că este un turneu pe echipe și totul este posibil”, a declarat Jaqueline Cristian la finalul partidei.

Ana Bogdan a recunoscut că, atunci când joacă pentru România, o face cu inima

Ana Bogdan nu a avut niciun fel de emoții, câștigând de o manieră împresionantă în fața lui Hibino. Românca și-a făcut serviciul de fiecare dată și doar o singură dată a fost pusă în situația de a salva două mingi de break, în setul secund, la 5-3, când japoneza a avut 40-30 și, ulterior, avantaj.

„Am fost pozitivă, mi-am dorit mult să câştig. de fiecare dată când joc pentru ţara mea simt foarte multă adrenalină. Joc cu inima, sunt foarte fericită că am adus primul punct pentru echipa mea, pentru ţara mea. la ghemul de 5-2, când am salvat trei mingi, mi-am spus: trebuie să lupţi, trebuie să lupţi.

Nu am cuvinte să descriu ce simt acum. Vă iubesc foarte mult. Sunt recunoscătoare pentru ce trăiesc aici. Îmi trăiesc visul, am visat asta, am vizualizat asta, mi-am scris asta în jurnal în urmă cu câteva luni, iar acum a devenit realitate”, a declarat ea la finalul confruntării.

Din păcate, însă, România a ratat ocazia de a califica în sferturile de finală, după ce Monica Niculescu și Gabriela Ruse au cedat cu 1-6, 5-7 în fața perechii Shuko Aoyama, Eri Hozumi. Partida a durat o oră şi 25 de minute, iar româncele au salvat trei mingi de meci, după care adversarele au pus capăt confruntării cu un game alb.

Publicat: 14 11. 2024, 19:04