Ana Bogdan a început un nou recital! Românca a trecut de favorita gazdelor și s-a calificat în optimi la Bogota

Ana Bogdan (România, 76 WTA) a debutat cu victorie la turneul International de la Bogota (Columbia), învingând-o miercuri seară pe jucătoarea locală Mariana Duque-Marino (123  WTA), scor 6-1, 7-6(2).

O nouă săptămână, un nou recital dat de Ana Bogdan! După ce în umă cu câteva zile a atins faza semifinalelor la Monterrey (0-6, 5-7 cu Garbine Muguruza), Ana confirmă forma bună și trece de turul inaugural la Bogota. Deși a schimbat suprafața rapidă cu zgura, românca s-a descurcat excelent în fața columbiencei Mariana Duque-Marino, pe care a eliminat-o după o oră și 36 de minute, scor 6-1, 7-6(2).

Bogdan le-a provocat o dezamăgire spectatorilor, ținând cont că Duque-Marino, fostă ocupantă a locului 66 mondial, era cea mai importantă reprezentantă a Columbiei de pe tabloul principal. Ana a început ca din pușcă în fața acesteia, adjudecându-și primul act după o serie de 5 game-uri consecutive. Nici setul al doilea nu părea complicat, însă Mariana l-a trimis în prelungiri după ce a fost condusă cu 5-2.

Adversara Anei nu și-a putut duce la capăt revenirea, pentru că sportiva din Sinaia a defilat în tie-break. Victoria în fața lui Duque-Marino înseamnă mult pentru Bogdan, care urcă 4 poziții în ierarhia mondială, până pe 72 WTA. Pentru un loc în sferturile de finală ale turneului dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari, Ana Bogdan se va duela cu Anna Blinkova (Rusia, 115 WTA), într-o partidă programată joi, de la ora 18:00.

Publicat: 12 04. 2018, 09:51
Actualizat: 12 04. 2018, 09:54