Ana Bogdan (29 de ani) s-a calificat în finala turneului de la Varșovia.
Numărul 108 WTA a reușit să o învingă în semifinala open-ului polonez pe Kateryna Baindl, scor 7-5, 7-5, într-o confruntare care a durat nu mai puțin de 2 ore și 14 minute.
În prima finală din cariera, Bogdan va da peste franțuzoaica Caroline Garcia, numărul 45 WTA.
A șasea încercare de a ajunge într-o finală a fost cu noroc pentru Ana Bogdan. Românaca a prins ultimul act al turneului WTA 250 de la Varșovia, după un final de infarct pentru adversara din Ucraina.
Kateryna Baindl conducea în cel de-al doilea set cu 5-4, însă Ana Bogdan a reușit să câștige trei game-uri la rând și să se impună.
În finala turneului, românca o va întâlni pe Caroline Garcia (45 WTA), franțuzoaica reușind să se califice în ultimul act, după victoria contra italiencei Jasmine Paolini (58 WTA), scor 6-1, 6-2.
Pentru accederea în finală, Ana Bogdan va încasa un cec în valoare de 19.338 de euro, dar și 180 de puncte WTA.
Jucătoarea de tenis în vârstă de 29 de ani, va urca și 33 de locuri în clasamentul mondial, de pe 108, până pe poziția 75.
It wasn’t as easy a match today for Ana, but she comes up big and won the important points when she needed to. Ana Bogdan defeated Kateryna Baindl 7-5, 7-5 and is into her 1 ever WTA Final! pic.twitter.com/0uPBC1TUyy — Romanian Tennis (@WTARomania) July 30, 2022
It wasn’t as easy a match today for Ana, but she comes up big and won the important points when she needed to. Ana Bogdan defeated Kateryna Baindl 7-5, 7-5 and is into her 1 ever WTA Final! pic.twitter.com/0uPBC1TUyy
— Romanian Tennis (@WTARomania) July 30, 2022
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER