Ana Bogdan a schimbat prefixul! Românca și-a făcut cel mai frumos cadou de ziua ei, după ce a încheiat sezonul în Top 50 WTA | FOTO
Ana Bogdan are cea mai frumoasă zi de naștere, după ce sportiva din Sinaia a încheiat în premieră un sezon în Top 50 WTA! Românca se află pe poziția 48 WTA la finalul stagiunii.
Ana Bogdan a împlinit vineri 30 de ani, iar jucătoarea de tenis și-a sărbătorit ziua de naștere cu o petrecere în pijamale.
Nu există nicio îndoială că Ana este tare mândră de ceea ce a realizat anul acesta! Bogdan a câștigat cel mai important titlu al carierei în luna august, la turneul WTA 125 BCR Iași Open, dar a mai disputat o finală la Varșovia și două semifinale la Portoroz și Parma.
Ana Bogdan a schimbat prefixul! Românca și-a făcut cel mai frumos cadou de ziua ei, după ce a încheiat sezonul în Top 50 WTA
Ana Bogdan a devenit a 4-a cea mai bună româncă din circuitul WTA, după Simona Halep (10 WTA), Irina Begu (34 WTA) și Sorana Cîrstea (38 WTA). Astfel, Ana a avut o zi de naștere perfectă, pe care și-a sărbătorit-o cu o petrecere în pijamale.
Jucătoarea de tenis, care a încheiat sezonul 2022 în forță, a primit sute de mesaje pe rețelele de socializare atât de la fani, cât și de la prieteni sau colaboratori.
Ana Bogdan, cea mai bună jucătoare a României la meciul cu Ungaria din Billie Jean King Cup.
Ana Bogdan a contribuit decisiv la victoria reușită de naționala de Billie Jean King Cup a României pe 12 noiembrie, scor 4-0 cu Ungaria. Bogdan a adus punctul decisiv după ce a răpus-o pe Panna Udvardy cu 6-0, 6-2, trecându-și în cont a doua victorie în Sala Polivalentă din Oradea. În prima zi, Bogdan a făcut instrucție cu Dalma Galfi, scor 6-1, 6-4.
Naționala antrenată de căpitanul-nejucător Horia Tecăua a avansat în calificările pentru turneul final al competiției inter-țări. România va juca în Slovenia, în aprilie 2023, un meci cu miză uriașă! Echipa câștigătoare va obține biletul pentru turneul final, programat în noiembrie 2023. Cele mai importante jucătoare de tenis slovene sunt Tamara Zidansek (87 WTA) și Kaja Juvan (88 WTA).