Ana Bogdan, eșec incredibil la turneul WTA de la Budapesta! Românca a condus cu set și 2-0, dar a cedat inexplicabil

Ana Bogdan, eșec incredibil la turneul WTA de la Budapesta! Românca a condus cu set și 2-0, dar a cedat inexplicabil
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ana Bogdan (România, 98 WTA), a 5-a favorită a turneului WTA de la Budapesta (Ungaria), a pierdut neverosimil în optimile de finală, după ce a condus-o cu set și 2-0 pe Kateryna Kozlova (Ucraina, 154 WTA). 

Ana Bogdan a suferit un eșec dureros, miercuri, în optimi la Budapesta, după ce românca a avut un avantaj important pe tabelă! Ana a cedat în mod inexplicabil inițiativa, iar Kateryna Kozlova a răsturnat scorul, impunându-se cu 6-4, 4-6, 2-6.

După eliminarea Anei Bogdan, România nu mai are nicio reprezentantă la turneul de la Budapesta, dotat cu premii în valoare totală de 235.238 de dolari, organizat în trecut la București. Irina Bara (119 WTA) a fost eliminată și ea în optimi, după 4-6, 3-6 cu Olga Danilovic (Serbia, 164 WTA).

Ana Bogdan, eșec incredibil în optimile turneului WTA de la Budapesta, după ce a condus cu set și 2-0

Ana Bogdan a suferit una dintre cele mai dramatice înfrângeri ale carierei, fiind răpusă de de Kateryna Kozlova la capătul unei partide de coșmar! Bogdan a avut meciul în mână și a condus cu 6-4, 2-0, când ceva s-a rupt în jocul ei! Ucraineanca și-a luat break-ul înapoi, dar Ana lăsa totuși impresia că mai poate încheia conturile, făcând 6-4, 4-3. Deși mai avea nevoie de două game-uri pentru a accede în sferturi, românca nu a fost capabilă să mențină nivelul de concentrare.

Kateryna Kozlova a trimis disputa în set decisiv, după ce și-a adjudecat trei game-uri consecutive. În actul al treilea, adversara Anei Bogdan a realizat o altă serie impresionantă și s-a desprins la 5-1, asta după ce sportiva din Sinaia câștigase game-ul inaugural. Bogdan a mai luat un singur game, dar era prea târziu pentru a mai încerca o revenire, iar Kozlova a obținut victoria, 6-4, 4-6, 2-6, deși totul părea pierdut pentru ea în setul secund. Ana Bogdan rămâne cu un premiu de 3.675 de dolari și 30 de puncte WTA după turneul din țara vecină.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce conțin, de fapt, biscuiții Oreo. Dragoș Pătraru s-a îngrozit: "Nu, nu"
Ce conțin, de fapt, biscuiții Oreo. Dragoș Pătraru s-a îngrozit: "Nu, nu"
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Dieta prin care Shakira a slăbit după divorțul de Pique. Secretele siluetei solistei au fost dezvăluite de antrenoarea ei! Ce consumă ZILNIC
Dieta prin care Shakira a slăbit după divorțul de Pique. Secretele siluetei solistei au fost dezvăluite de antrenoarea ei! Ce…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice banii
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×