Ana Bogdan (67 WTA), una dintre cele mai importante jucătoare de tenis din România, a împlinit sâmbătă 31 de ani, petrecând alături de iubitul ei.
Ana Bogdan a postat imagini superbe de ziua ei de naștere, iar partenerul jucătoarei de tenis, pilotul de raliuri Simone Tempestini, i-a transmis un mesaj special.
Ana Bogdan și-a petrecut ziua de naștere la munte, în spatele ei putându-se observa un peisaj spectaculos. Jucătoarea de tenis a închinat paharul de șampanie, spunând: „Pentru toate momentele pe care le-am trăit până acum și pentru noul capitol care începe astăzi”.
Iubitul Anei i-a dedicat mai multe postări acesteia pe Instastory: „La mulți ani și din partea noastră! Sunt mândru de tine”, a spus Simone Tempestini în descrierea unei fotografii cu Ana Bogdan și cu cățelul lor.
Născută la Sinaia, Ana Bogdan este îndrăgostită de munte, ea practicând schi timp de doi ani! Bogdan a fost îndrumată către schi de părinții ei, care sunt instructori, dar până la urmă a ales o carieră în tenis.
Ana Bogdan a mărturisit că s-a gândit să renunțe la tenis, iar în urmă cu mai mulți ani a fost nevoită să le ceară ajutorul financiar prietenilor pentru a se putea deplasa la turnee: „Părinții mei nu mai aveau cum să mă susțină financiar să merg la turnee. Au mai fost momentele în care treceam dintr-o accidentare în alta și credeam că nu voi mai reuși vreodată să revin.
A fost momentul în care timp de 6 luni nu am reușit să câștig niciun meci și am picat de pe locul 59 până pe 150 și ceva.A mai fost perioada în care mă mutasem la București și nu aveam cum să plec la Australian Open să joc în calificări, pentru că nu aveam cu ce să îmi plătesc biletele de avion!
Într-un final m-am împrumutat de la niște prieteni și așa am reușit să plec, am câștigat calificările, am jucat pe tabloul principal iar de acolo cu banii pe care i-am câștigat, am început să mă susțin singură”, a declarat Ana Bogdan pentru The Woman. Episodul povestit de sportivă a avut loc în anul 2017, atunci când Ana a câștigat toate cele trei partide din calificările Australian Open și a primit un cec de 37.000 de dolari. Bogdan a continuat să munceacă pentru a-și atinge visul, devenind o jucătoare de tenis de top.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER