Jaqueline Cristian și Ana Bogdan, așa cum nu le-ai mai văzut! Ce au făcut împreună înaintea turneului de la Dubai | GALERIE FOTO

Ana Bogdan (foto dreapta) și Jaqueline Cristian (foto stânga), două dintre componentele naționalei de tenis a României, petrec timpul împreună înaintea turneului WTA de la Dubai (7 – 13 martie). 

Ana Bogdan (100 WTA, 28 de ani) și Jaqueline Cristian (160 WTA, 22 de ani) au legat o prietenie prin prisma căreia se acomodează mai ușor la turneele desfășurate în timpul pandemiei! O imagine cu cele două jucătoare, realizată vineri la Dubai, este grăitoare.

Ana și Jaqueline se antrenează împreună, însă se și distrează la Dubai! După ce au făcut un antrenament la 34 de grade Celsius, sportivele și-au făcut un selfie în care apar extenuate, dar cu moralul ridicat.

Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, așa cum nu le-ai mai văzut

În pofida condițiilor grele de la Dubai ce țin atât de măsurile sanitare, cât și de caniculă, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au reușit să se adapteze! Româncele s-au îmbrăcat în ton cu vremea călduroasă și s-au bucurat de timpul petrecut împreună după antrenament. Dacă Ana a scos limba la cameră, Jaqueline a zâmbit cu gura până la urechi.

Ana Bogdan și Jaqueline Cristian vor evolua în calificările turneului de categorie WTA 1000, dotat cu premii în valoare totală de 1,84 milioane de dolari la ediția din acest an! Simona Halep, cea mai importantă jucătoare a româniei, a declarat forfait pentru competiția din Emirate, după ce a simțit dureri la spate.

Turneul de la Dubai, fără 14 jucătoare importante în 2021

Nu mai puțin de 14 jucătoare importante au spus pas” turneului de la Dubai, al cărei campioană en-titre este românca Simona Halep. Lista lungă a jucătoarelor care au refuzat participarea la Dubai este următoarea: Ashleigh Barty (Australia, 1 WTA), Naomi Osaka (Japonia, 2 WTA), Simona Halep (România, 3 WTA), Bianca Andreescu (Canada, 9 WTA),

Sofia Kenin (SUA; 4 WTA), Serena Williams (SUA, 7 WTA), Jennifer Brady (SUA, 13 WTA), Alison Riske (SUA, 27 WTA), Karolina Muchova (Cehia, 22 WTA), Yulia Putintseva (Kazahstan, 28 WTA), Donna Vekic (Croația, 29 WTA), Shuai Zhang (China, 37 WTA), Barbora Strycova (Cehia, 40 WTA) și Magda Linette (Polonia, 43 WTA).

Publicat: 05 03. 2021, 15:49
Actualizat: 05 03. 2021, 15:52