Ana Bogdan s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Taipei

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, locul 241 WTA, venită din calificări, a acces, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Taipei (Taiwan), dotat cu premii în valoare totală de 125.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.

Bogdan a trecut în turul doi de sportiva chineză Yafan Wang, locul 191 WTA, cu scorul de 6-3, 6-3, după un meci care a durat aproape o oră și 15 minute.

Jucătoarea română o va întâlni în faza următoare pe învingătoarea din meciul Tamarine Tanasugarn (Thailanda), locul 340 WTA, venită din calificări – Saisai Zheng (China), locul 97 WTA și cap de serie numărul 3.

Pentru calificarea în sferturi, Ana Bogdan va primi 4.000 de dolari și 29 puncte WTA.

Mediafax

Publicat: 06 11. 2014, 11:30
Actualizat: 06 11. 2014, 11:31