Ana Bogdan s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Mallorca
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan (locul 146 în clasamentul mondial) a câștigat, luni, meciul cu sportiva ucraineană Kateryna Kozlova (98 WTA), scor 7-6 (4), 6-0, și s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Mallorca (Spania), disputat pe iarbă și dotat cu premii totale de 250.000 de euro.
Partida a durat o oră și 40 de minute. Momentul decisiv a fost în primul set, când Kateryna Kozlova a condus cu 5-2. Ana Bogdan a câștigat pe serviciul adversarei și și-a adjudecat setul în tiebreak, construind un puternic avantaj moral. Setul doi n-a avut istoric, întrucât sportiva ucraineană a fost de nerecunoscut și nu a luat niciun game.
Pentru depășirea fazei calificărilor, Ana Bogdan și-a asigurat 15 puncte în clasamentul WTA și un cec în valoare de 1.552 de euro.
Bogdan (23 de ani) își va afla adversara din primul tur de la Mallorca după terminarea meciurilor din calificări. Printre posibilele oponente se numără Saisai Zheng (China, locul 78 WTA), Anna-Lena Friedsam (Germania, 51 WTA), Yulia Putintseva (Kazahstan, poziția 36 WTA) și Francesca Schiavone (Italia, 110 WTA).
Tot luni s-a calificat și Sorana Cîrstea pe tabloul principal al competiției pe iarbă din Spania.