Jucătoarea sârbă de tenis Ana Ivanovic, în vârstă de 29 de ani, locul 63 în clasamentul WTA, a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii sale oficiale de Facebook, că își încheie cariera profesionistă de tenis.
Fost numărul 1 mondial și câștigătoare a titlului de la Roland Garros în 2008, Ivanovic și-a motivat decizia în fața fanilor prin faptul că nu mai poate fi la nivelul său maxim din punct de vedere fizic. În carieră, sportiva din Serbia a mai jucat două finale de turneu de Mare Șlem, pierdute în fața lui Justine Henin și Maria Șarapova. În 2007, tot la Roland Garros, 1-6, 2-6, respectiv la Australian Open, 5-7, 3-6.
„Am vești importante pe care vreau să le împărtășesc cu voi. N-am anunțat nicăieri, încă, deoarece cred că voi meritați să aflați primii. Am decis să mă retrag din tenis. Să-mi închei cariera profesionistă. A fost o decizie grea. Am început să visez că voi juca tenis la vârsta de 5 ani, când o vedeam pe Monica Seles jucând la televizor. Părinții mei m-au sprijinit tot timpul. Am fost numărul 1 în lume, am câștigat Roland Garros în 2008, am atins cele mai înalte culmi în tenis. Am câștigat 15 titluri, am jucat finale de Mare Șlem, de Fed Cup. Am jucat multe meciuri memorabile. Ca să ajungi pe aceste culmi, în orice sport profesionist, trebuie să fii la parametrii maximi din punct de vedere fizic. Am avut multe accidentări, deci, pentru fanii mei, pentru cei ce mă urmăresc, vreau să joc doar la nivelul meu maxim. În momentul de față nu mai pot face acest lucru, deci este timpul să fac pasul următor. Am iubit mereu tenisul, dar sunt foarte încântată de pasul pe care îl voi face în continuare. Voi fi ambasador al sportului și al sănătății. Voi avea mai mult timp pentru munca mea alături de UNICEF. Tot ce pot spune este că mi-am trăit visul și sper să îi fi ajutat și pe alții să facă același lucru. Vă mulțumesc”, a spus Ana Ivanovic, într-un live transmis pe pagina sa oficială de Facebook.
Ivanovic și-a început cariera profesionistă în tenis în 2003, iar de-a lungul acesteia a câștigat 15 titluri și a strâns 15,510,787 de dolari. În 2016, soția fotbalistului Bastian Schweinsteiger de la Manchester United a fost eliminată în prima rundă la US Open și Wimbledon, iar la Australian Open și Roland Garros a ajuns până în turul trei. Dintre jucătoarele românce, Ivanovic este prietenă foarte bună cu Sorana Cîrstea, care a și participat la nunta sa cu Schweinsteiger.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER