ANALIZĂ‚ | Cifrele Simonei la finalul anului, mai slabe decât în 2014. Halep a regresat atât la serviciu, cât și la retur

  • Simona Halep susține că anul 2015 a fost mai fructuos decât sezonul 2014, însă cifrele meciurilor disputate în ultimele 11 luni ar trebui să-i dea de gândit.

Chiar dacă a avansat cu o poziție în ierarhia mondială și a încheiat anul pe locul 2 WTA, jocul Simonei a fost mai puțin eficient decât în 2014. Sportiva antrenată de Darren Cahill și-a pierdut din agresivitate și a regresat atât la serviciu, cât și la retur. Astfel, Halep a avut în 2015 cifre mai slabe decât în 2014 la 9 dintre cele 13 capitole contabilizate de statistica WTA. Constănțeanca a fost mai bună la trei dintre ele, în timp ce la un capitol a reușit aceleași cifre ca în anul în care a fost finalistă la Roland Garros.

Halep a comis mai puține duble greșeli, dar a servit un număr mai mic de ași

În 2015, Halep a comis mai puține duble greșeli în raport cu numărul de game-uri jucate și a pus mai multe mingi în teren cu primul serviciu, însă per total a servit mai slab decât în sezonul competițional 2014: număr mai mic de ași, procentaj mai mic al mingilor câștigate cu primul serviciu, procentaj mai mic al punctelor câștigate pe al doilea serviciu, procentaj mai mic al game-urilor câștigate la serviciu și procentaj mai mic la mingile de break salvate.


Simona Halep, cu 136 de servicii direct câștigătoare, ocupă locul 27 în topul așilor din 2015, fiind cu 7 locuri mai slab poziționată decât în clsamentul din 2014 (159 ași). Ierarhia este condusă de Karolina Pliskova (Cehia), cu 517 ași.

Cifrele Simonei Halep la serviciu în 2015 (cifrele pe care Simona le-a îmbunătățit față de 2014 sunt cu verde):

  • Ași: 136 în 678 de game-uri (locul 27) / 159 în 620 de game-uri în 2014 (locul 20).
  • Duble greșeli: 214 în 678 de game-uri / 196 în 620 de game-uri în 2014.
  • Procentajul primului serviciu în teren: 64,9% (locul 20) / 60,7% în 2014 (locul 40).
  • Procentajul mingilor câștigate pe primul serviciu: 63,8% (locul 37) / 66,5% în 2014 (locul 18).
  • Procentajul mingilor câștigate pe al doilea serviciu: 47% (locul 22) / 49,6% în 2014 (locul 4).
  • Procentajul game-urilor câștigate la serviciu: 68,3% (locul 29) / 72,7% în 2014 (locul 10).
  • Mingile de break salvate: 52,3% (locul 59) / 56,2% în 2014 (locul 27).

Returul Simonei, mai bun doar pe mingea a doua

La retur, Halep a progresat doar în privința mingilor câștigate pe al doilea serviciu al adversarei. Procentajul game-urilor câștigate la retur a rămas neschimbat, în timp ce procentajul punctelor câștigate pe primul serviciu al adversarei și statistica mingilor de break au fost sub cele reușite de Simona în 2014.


Cifrele Simonei Halep la retur în 2015

  • Punctele câștigate pe primul serviciu al adversarei: 41,4% (locul 3) / 42,3% în 2014 (locul 3).
  • Punctele câștigate pe al doilea serviciu al adversarei: 59,8% (locul 5) / 58,8% în 2014 (locul 8).
  • Mingile de break convertite: 49,3% (locul 10) / 51,7% în 2014 (locul 3).
  • Procentajul game-urilor câștigate la retur: 47,1% (locul 2) / 47,1% în 2014 (locul 2).

Nici statistica generală nu este una satisfăcătoare, ținând cont că Simona Halep are un procentaj mai mic decât în 2014 atât în dreptul punctelor totale, cât și la game-urile câștigate.

Procentajul punctelor totale câștigate în 2015:

  • 53% / 54% în 2014

Procentajul game-urilor totale câștigate în 2015:

  • 57,7% / 59,8% în 2014.

Halep spune că a fost un an mai bun

Cifrele generate de loviturile Simonei i-au adus și rezultate mai slabe față de 2014 în cadrul turneelor majore: sfert de finală la Australian Open (la fel ca în 2014), tur doi la Roland Garros (finală în 2014), tur 1 la Wimbledon (semifinală în 2014), semifinală la US Open (tur trei în 2014) și grupe la Turneul Campioanelor (finală în 2014). În schimb, Halep a câștigat turneul Premier Mandatory de la Indian Wells, cel mai important al carierei, iar respectivul titlu este principalul argument pe care românca îl folosește în discuția cu jurnaliștii WTA: „Indian Wells, desigur, a fost cel mai mare titlu al meu. De asemenea, am jucat foarte bine în vară. Am făcut sferturi și semifinală pentru prima dată la US Open și am jucat două finale înainte (n.r. – Toronto și Cincinnati) și, chiar dacă am pierdut devreme la Roland Garros și Wimbledon, sunt fericită cu sezonul pe care l-am avut. M-am simțit mai relaxată, mai încrezătoare și am început să mă bucur de fiecare meci. Anul trecut a fost unul mare pentru mine, dar cred că anul acesta a fost mai bun”.

Simona: „Am multe lucruri de îmbunătățit”

Este dificil de spus dacă anul 2015, unul cu 49 de victorii și 17 înfrângeri, a fost mai bun, ca și rezultate, decât 2014 (49 de victorii și 18 înfrângeri), însă eficiența scăzută a jocului constănțencei nu poate fi contestată. Probabil că stafful numărului 2 WTA nu este străin de cifrele statistice, Simona anunțând că va lucra în acest sens, în special la serviciu, dar și execuțiile la fileu: „Am multe lucruri de îmbunătățit în jocul meu. Acum, sunt puternică și încrezătoare, dar vreau sa evoluez. Trebuie să-mi îmbunătățesc jocul la fileu și serviciul. Acum vreau să-mi iau o vacanță și nu mă voi gândi la tenis, dar apoi mă voi întoarce și voi munci din greu. Chiar vreau să devin mai bună anul viitor.” Este posibil ca cifrele Simonei din 2016 să se ridice la un nivel mult mai înalt, ținând cont că sportiva l-a angajat cu normă întreagă pe Darren Cahill. Australianul care este recunoscut pentru abilitățile sale de fin tactician o va pregăti pe jucătoare pe durata întregului sezon.

 

Publicat: 12 11. 2015, 08:30
Actualizat: 12 11. 2015, 09:29