ANALIZĂ‚ | ProSport a identificat cauza înfrângerilor Simonei Halep: complexul pe care nu-l poate depăși de doi ani

Chiar dacă a câștigat primul turneu al anului 2015, la Shenzhen, Simona Halep (3 WTA) nu are un start de sezon pe măsura așteptărilor. Ultimele două înfrângeri, de la Australian Open și din Fed Cup, sunt îngrijorătoare pentru constănțeancă, iar ProSport a găsit cauza principală a eșecurilor.

12 dintre cele 14 jucătoare care au învins-o pe Halep au un atu comun

Simona a fost de nerecunoscut în meciurile disputate la începutul sezonului cu Ekaterina Makarova (4-6, 0-6) și Garbine Muguruza (4-6, 3-6), iar blocajul psihic își are originea în înfrângerile de anul trecut. De la începutul lui 2014 și până în prezent, Halep a pierdut 18 meciuri în fața a 14 jucătoare, cu excepția celor în care s-a retras din cauza accidentărilor, iar între ele există o legătură care bate orice coincidență:12 dintre cele 14 tenismene care au triumfat în fața româncei au ca punct forte serviciul. Mai mult decât atât, 13 dintre respectivele jucătoare sunt mai înalte decât Halep (1,68 m), iar 7 dintre ele au o înălțime de cel puțin 1,80 m. Aceste caracteristici nu sunt des întâlnite în circuitul feminin, astfel că se poate vorbi de un complex dezvoltat de Simona Halep în fața sportivelor cu o înălțime impresionantă și serviciu puternic.  


Foto: Cele două înfrângeri ale Simonei Halep (1,68 m) în 2015 s-au consumat în fața a două jucătoare mult mai înalte decât ea: Ekaterina Makarova (1.80 m) și Garbine Muguruza (1.82 m)

Înfrângerile Simonei Halep în 2014 și 2015, cu excepția meciurilor în care s-a retras

  • Sydney 2014 (hard), primul tur: 6-1, 6-4 pentru Madison Keys (SUA, 1,78 m), jucătoare cu serviciu puternic și lovituri riscante
  • Australian Open 2014 (hard), sferturi de finală: 6-3, 6-0 pentru Dominika Cibulkova (Slovacia, 1,61 m), jucătoare mai scundă decât Simona Halep, dar recunoscută pentru arsenalul de lovituri decisive pe care îl deține
  • Paris 2014 (hard), primul tur: 7-6(1), 6-4 pentru Kristina Mladenovic (Franța, 1,84 m), jucătoare care are unul dintre cele mai puternice servicii din WTA
  • Fed Cup 2014 (hard), Grupa I Euro-Africană: 1-6, 7-5, 6-3 pentru Timea Babos (Ungaria, 1,79 m), jucătoare care se bazează pe un serviciu redutabil
  • Indian Wells 2014 (hard), semifinale: 6-3, 6-4 pentru Agnieszka Radwanska (Polonia, 1,73 m), singura jucătoare dintre cele 14 care nu are ca punct forte serviciul și loviturile decisive
  • Fed Cup 2014 (zgură), barajul pentru accederea în Grupa Mondială II: 6-3, 7-6(2) pentru Ana Ivanovic (Serbia, 1,84 m), jucătoare cu serviciu puternic
  • Stuttgart 2014 (zgură), turul doi: 7-5, 6-4 pentru Svetlana Kuznetsova (Rusia, 1,74 m), jucătoare cu un serviciu solid
  • Madrid 2014 (zgură), finală: 1-6, 6-2, 6-3 pentru Maria Șarapova (Rusia, 1,88 m), jucătoare care are unul dintre cele mai puternice servicii din lume
  • Roland Garros 2014 (zgură), finală: 6-4, 6-7(5), 6-4 pentru Maria Șarapova (Rusia, 1,88 m)
  • Wimbledon 2014 (iarbă), semifinală: 7-6(5), 6-2 pentru Eugenie Bouchard (Canada, 1,78 m), jucătoare care deține un serviciu excelent  
  • Cincinnati 2014 (hard), sferturi de finală: 3-6, 6-4, 6-4 pentru Maria Șarapova (Rusia, 1,88 m)
  • New Haven 2014 (hard), turul doi: 6-2, 4-6, 6-3 pentru Magdalena Rybarikova (Slovacia, 1,80 m), jucătoare cu serviciu solid.
  • US Open 2014 (hard), turul trei: 7-6(6), 6-2 pentru Mirjana Lucic-Baroni (Croația, 1,81 m), tenismenă al cărei joc se bazează în special pe serviciu
  • Wuhan 2014 (hard), turul doi: 2-6, 6-2, 6-3 pentru Garbine Muguruza (Spania, 1,82 m), jucătoare cu un serviciu redutabil
  • Turneul Campioanelor 2014 (hard), grupe: 7-6(7), 3-6, 6-3 pentru Ana Ivanovic (Serbia, 1,84 m)
  • Turneul campioanelor 2014 (hard), finală: 6-3, 6-0 pentru Serena Williams (SUA, 1,75 m), jucătoarea cu cel mai bun serviciu din lume.
  • Australian Open 2015 (hard), sferturi de finală: 6-4, 6-0 pentru Ekaterina Makarova (Rusia, 1,80 m), jucătoare care deține un serviciu excelent
  • Fed Cup 2015 (hard), Grupa Mondială II: 6-4, 6-3 pentru Garbine Muguruza (Spania, 1,82 m)


Foto: Simona Halep a pierdut toate cele cinci meciuri directe disputate în fața Mariei Șarapova (1.88 m), o jucătoare cu o înălțime impresionată

Deși jocul Simonei ar trebui teoretic să incomodeze jucătoarele înalte, nu se întâmplă deloc așa. În partidele disputate în fața „uriașelor” din circuit, Halep nu și-a regăsit cele mai bune arme ale sale, returul și loviturile câștigătoare în diagonală, prin care să deplaseze adversarele stânga-dreapta. 11 dintre cele 18 înfrângeri s-au încheiat în minimum de seturi, iar jocul româncei s-a prăbușit de fiecare dată încă de la începutul meciurilor.

Fissette a atenționat: „Lui Halep nu-i plac jucătoarele cu serviciu bun”

Simona Halep (1,68 m) a învins în ultimele două sezoane 5 dintre cele 12 jucătoare puternice la care a mai pierdut, dar trei dintre meciuri au avut loc pe zgură, suprafață pe care serviciul contează mai puțin: 6-2, 1-6, 6-4 cu Eugenie Bouchard (sferturi la Indian Wells, hard), 6-2, 6-2 cu Ana Ivanovic (sferturi la Madrid, zgură), 6-2, 6-2 cu Svetlana Kuznetsova (sferturi la Roland Garros, zgură) 5-7, 6-0, 6-1 cu Madison Keys (primul tur la Roma, zgură) și 6-0, 6-2 cu Serena Williams (Turneul Campioanelor, hard).

Wim Fissette a făcut public blocajul pe care îl întâmpină fosta sa elevă, chiar înaintea meciului câștigat de Simona în optimile Australian Open 2015, 6-4, 6-2 cu belgianca Yanina Wickmayer: „Lui Halep nu îi plac adversarele cu serviciu bun și care lovesc puternic, așa cum este Wickmayer. E important să pună multă presiune încă de la prima minge. Să lovească puternic și direct, genul de joc care nu îi convine lui Halep. Românca este favorită, dar Yanina are, în mod cert, șanse să câștige”, prefața partida fostul antrenor al Simonei.

 

 

Publicat: 12 02. 2015, 08:11
Actualizat: 12 02. 2015, 19:56