Andrea Petkovici a câștigat turneul de la Sofia

Jucătoarea germană Andrea Petkovici, locul 17 WTA și cap de serie numărul 4, a câștigat, duminică, turneul de la Sofia, învingând-o în finală pe italianca Flavia Pennetta, locul 15 mondial și a treia favorită.

Petkovici s-a impus în ultimul act al turneului mic al campioanelor cu scorul de 1-6, 6-4, 6-3, în două ore și zece minute.

Anul trecut, la competiția de la Sofia s-a impus românca Simona Halep.

Sursa: Mediafax

Publicat: 03 11. 2014, 09:30
Actualizat: 03 11. 2014, 11:06